• măsura a fost luată luni de prefectul Radu Cătălin Mardare, pentru că untul care a înlocuit laptele pentru elevi este greu de uns pe pîine, la școală • unii elevi de la țară, care au acasă vaci cu lapte, nu mai vor să bea cana de lapte oferită de stat
De la începutul acestui an școlar, elevii din clasele I-IV din tot județul au primit zilnic cîte un corn și o cană cu lapte din partea statului. Cel puțin aceasta a fost ideea de la care s-a plecat, însă pe parcurs, în multe localități din județ, derivatele de la aceste două alimente le-au fost băgate copiilor pe gît fără prea multe comentarii. Laptele s-a transformat în unt sau brînză topită, cornurile în covrigi. Autoritățile au trecut cu vederea toate modificările survenite, considerînd că cel mai important este ca celor mici să li se dea un supliment de hrană.
În cele cinci săptămîni scurse de cînd a sunat clopoțelul, autoritățile au înțeles că lucrurile nu mai pot continua astfel. O dovadă clară este decizia luată de prefectul Radu Cătălin Mardare, după o discuție avută, luni, cu Aurora Butnaru, directoarea fabricii Prolabac, care distribuie laptele în tot județul.
„Eu am vrut să știu dacă untul care s-a distribuit în unele școli a fost cerut de primari sau decizia fost luată de Prolabac. Am înțeles că în unele cazuri au cerut primarii, în altele, nu. De aceea am decis ca pe viitor să se distribuie unt în loc de lapte doar în acele localități unde primarii cer în scris acest lucru. Pentru că e mai greu pentru elevi să mănînce unt la școală și, astfel, ne îndepărtăm de ideea inițială”, ne-a declarat prefectul.
A devenit de-acum de notorietate faptul că în cele mai multe școli de la țară în care s-a distribuit unt pentru elevi împărțirea acestuia s-a transformat într-un veritabil circ. Tăierea cubulețelor de unt și ungerea acestora pe pîine a fost făcută de cadrele didactice, care pierdeau o grămadă de timp în pauze cu această activitate, în loc să-și pregătească orele următoare. Ca să nu mai vorbim despre lipsa tăvilor necesare la transportarea și împărțirea feliilor de pîine și alte condiții care țin de igienă.
Cine își imaginează, însă, că de acum înainte laptele și cornurile nu vor mai fi înlocuite cu cine știe ce alimente, se înșeală. Prefectul a afirmat că directoarea de la Prolabac i-a explicat că se ocupă de punerea în funcțiune a unei instalații de brînză topită, pentru care deja a contractat cedite. Brînza topită va fi dată elevilor în locul laptelui, pentru a diversifica mîncarea. Radu Cătălin Mardare a argumentat că, de curînd, Ion Joca, primarul comunei Cleja, i s-a plîns că cei mai mulți elevi din localitate s-au săturat de lapte. Motivul: mai toți țăranii au în bătătură o vacă, le dau copiilor zilnic lapte acasă și nu mai au nevoie și de cel oferit la școală.
Laptele și cornurile distribuite în școli nu au băgat pînă acum nici un copil în spital. Prefectul Mardare ne-a declarat că urmează să primească un raport de la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului, dar că el, pînă acum, nu a fost informat de șefii Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinară să fi existat necazuri în județ. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns