■ antrenorul Ion Marin a infirmat demiterea sa după eșecul de la Bacău
Ion Marin, antrenorul Farului, nu a părut afectat de înfrîngerea echipei sale, declarîndu-se bucuros pentru jocul spectacol al celor două combatante, chiar dacă echipa sa a condus la un moment dat cu 2-0. „În seara asta s-a făcut propagandă fotbalului. Joc deschis, răsturnări spectaculoase de scor, echipe muncind pînă la epuizare. Ar fi putut să se termine egal, dar așa a fost să fie”, a spus Ion Marin, tehnician care a preferat tăcerea cînd a fost vorba de greșelile care au condus la golurile băcăuanilor: „nu vreau să vorbesc despre greșelile individuale. Ar însemna să stric această seară a fotbalului. Sper ca toate echipele să contribuie așa cum au făcut-o cele două de astăzi la ceea ce înseamnă calitatea fotbalului”.
Ion Marin a declarat că atunci cînd Farul conducea cu 2-0 nu a considerat jocul cîștigat și le-a ceut fotbaliștilor săi concentrare. Același tehnician a dezmințit zvonurile cum că i s-ar fi condiționat postul de către conducerea Farului de o victorie sau un egal la Bacău.
În ceea ce-l privește pe Popovici, acesta s-a întors către jucătorii de rezervă și le-a spus, după cum a declarat, „stați liniștiți, învingem cu 3-2.”
Cristi Popovici a fost de acord cu cele spuse de Ion Marin, completînd declarația cu cele strict legate de echipa pe care o conduce: „fără victoria de astăzi, egalul de la Craiova nu ar fi avut consistență. Ar fi apărut neîncrederea în rîndul jucătorilor. Ne bucură jocul prestat. Am avut și alte ocazii de a marca. A fost un meci cu garda jos.” Popovici a fost mulțumit de faptul că echipa sa a marcat de 4 ori, deși în primele două etape nu reușise să înscrie, în schimb, îngrijorarea s-a îndreptat asupra compartimentului defensiv, fiind „al doilea meci în care încasăm 3 goluri”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns