Retrocedarea suprafețelor forestiere la nivelul județului Bacău este aproape încheiată, dat fiind căi mare parte a pădurilor validate în comisiile județene la Legea 1/2000 au intrat în posesia celor care le solicitaseră. Ce a mai rămas sînt de regulă suprafețe în litigiu. Pe de altă parte, procesul a fost îngreunat de apariția Legii 400/2002. Aceasta a presupus efectuarea unei balanțe în privința a ceea ce trebuia să se întoarcă la vechii proprietari. „Noi am avut de verificat în teren care este situația terenurilor forestiere luate în 1947, cît era pădure, cît era pășune și cît era suprafață agricolă și ce a mai rămas în prezent – a spus inginerul-șef al Direcției Silvice, George Brăiescu. Nu peste tot a trebuit să se retrocedeze pădure, iar noi am vrut să facem totul conform legii”.
Conform datelor actuale, comisiile județene au validat retrocedarea unei suprafețe totale de 34.798 de hectare de pădure, din care pentru 23.579 de ha s-a efectuat punerea în posesie. Cea mai mare parte, adică 21.559 de ha, trebuie să ajungă la persoanele fizice, 9.932 de ha – la composesorate, iar cultele trebuie să reintre în posesia a 403 ha de suprafață forestieră. Cele mai mari retrocedări se fac pe raza Ocolului silvic Agăș, 11.868 de ha, din care peste 8.000 de ha au ajuns la foștii proprietari sau moștenitori, urmat de OS Comănești, cu aproximativ 9.000 de ha. Aici este și cea mai mare suprafață la Legea 400, astfel încît doar 3.016 ha au fost returnate. Urmează la mare distanță OS Dărmănești, cu 4.769 de ha de retrocedat.
Cele mai mari suprafețe retrocedabile sînt pe raza comunei Asău, 4.601 ha, urmată de comuna Agăș, cu 4.057 ha. La Ghimeș Făget trebuie returnate 3.542 de ha, în zona orașului Comănești – 2.277 de ha, la Dărmănești – 2.454 de ha, iar la Brusturoasa sînt în această situație 2.168 de ha de pădure. În celelalte ocoale silvice și zone ale județului suprafețele solicitate și aprobate sînt mult mai mici. „Acum am rezolvat și cereri pentru care nu aveam temei legal pînă la Legea 400 – a spus inginerul-șef al Dirceției Silvice. Acum avem temeiul legal, dar fizic vorbind nu am avut cum să punem în practică în teren toate cererile aprobate. Sîntem în grafic și credem că vom încheia la timp punerea în posesie a celor care și-au recăpătat drepturile”.
Partea proastă este că, acolo unde s-au făcut retrocedări, oamenii taie pădurea fără nici o socoteală și fără să respecte regimul silvic, așa cum impune, de fapt, legea. Efectele sînt vizibile cu ocazia ploilor mari, cînd inundațiile și torenții distrug totul în cale. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns