Prostie poleită cu aur

Nu sunt un ecologist fanatic și nici nu iubesc javrele maidaneze care ucid copiii prin parcuri. Pentru mine, problema Roșia Montană este doar o imensă prostie poleită cu aur. Spun „prostie” pentru că nu am dovezi c-ar fi un mega-tun politic, o dovadă de corupție transpartinică. Bâlbâiala penibilă a premierului care, după ce a semnat proiectul de lege referitor la exploatarea auriferă de la Roșia Montană, s-a declarat – în calitate de deputat! – împotriva afacerii și a spus că se va abține de la votul în plenul Parlamentului. Curat murdar, coane Victor!…

Susținătorii proiectului RMGC țin discursuri lacrimogene pe la televiziuni vorbind despre sărăcia din Apuseni. Ei cer ca ultimul cuvânt să-l aibă locuitorii din zonă, pe motiv că ei acceptă pericolul generat de folosirea cianurilor (adică generații la rând, intoxicate cu otrăvuri, vor trebui tratate și spitalizate pe banii tuturor românilor) și că exploatarea aurului este ultima lor șansă de a supraviețui. Când asculți asemenea lamentări patetice mai că-ți vine să plângi!
Pe de altă parte, Cabinetul Ponta, în argumentarea proiectului de lege trimis Legislativului spre dezbatere, vorbește despre dezvoltare economică, despre câteva miliarde de euro ce vor fi încasate în vreo două decenii și despre tehnologiile ultramoderne pe care le va folosi investitorul (beneficiarul!) străin.

Atunci care sunt problemele ce i-au scos pe oameni în stradă și au demonstrat în Capitală și în câteva dintre cele mai mari orașe din țară și din Europa? Argumentele contra sunt mult mai profunde. În primul rând, aurul din Apuseni nu este doar al localnicilor de-acolo. Este o avuție națională, despre soarta căreia au dreptul să se exprime toți cetățenii României. Faptul că moții trăiesc într-o sărăcie lucie (mă rog, nu știu dacă se poate generaliza…) este vina guvernelor din ultimii 25 de ani care nu au avut programe de dezvoltare durabilă în regiune. De asemenea, o vină poartă și comunitățile locale pentru că nu au încercat, în acest timp, alternative economice, altele decât mineritul. Zac miliardele de euro la Uniunea Europeană și nu suntem în stare să întocmim strategii viabile de reconversie a zonei. Câștigul din redevențe, după ce că este o iluzie întinsă pe 19 ani, este de zece ori mai mic decât ce ne oferă UE în următorii trei ani. Argumentul sărăciei este o dovadă a neputinței locale și centrale. Într-o familie, nu-ți dai bunicii la azil ca să le vinzi casa și, astfel, să-ți plătești o parte din datorii. Te duci și muncești pentru a spori averea lăsată de înaintași. A da străinilor resursele naturale (nu-i numai aurul, ci și argitul sau metalele rare precum wolframul) echivalează cu vinderea mobilei din casă și a bijuteriilor moștenite de la părinți doar pentru a bea și a mânca pe datorie la crâșmă.

Despre falsele avantaje economice ale proiectului RMGC nu este nevoie să mă exprim eu. A făcut-o Academia Română, cel mai important for științific al țării. Într-un raport public, afacerea Roșia Montană este desființată punct cu punct de către acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei. Aprobarea proiectului de la Roșia Montană va constitui precedentul juridic pentru înstrăinarea „legală” a tuturor exploatărilor de metale rare din Carpații Orientali și din Maramureș. Va fi fisura care va asigura jefuirea „în deplină siguranță” a tuturor resurselor naturale din România. Guvernul a ignorat toate argumentele și a ironizat elita specialiștilor. De ce? Poate cercetează DNA și dă deoparte poleiala ce ia mințile celor ce-ar trebui să apere interesele acestui stat…

Ștefan RADU