Administratorul Asociației de locatari 96 este cercetat în stare de libertartate
• Sofia Ciolac, de 59 de ani, este acuzată că și-a însușit ilegal 305 milioane de lei • ea este acuzată de delapidare, fals, fals
intelectual și uz de fals
Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bacău au decis vineri cercetarea în stare de libertate a Sofiei Ciolac, în vîrstă de 59 de ani, din municipiul Bacău. Anchetatorii au stabilit că în perioada octombrie 2000- octombrie 2001, în calitate de administrator al Asociației 96 din Bacău, Sofia Ciolac și-a însușit ilegal din gestiune suma totală de 305 milioane de lei. Pentru aceasta, ea s-a folosit de chitanțe fictive, borderouri de încasare false și a cumpărat de pe piața neagră carnetele cu chitanțiere. În momentul în care au decis s-o cerceteze în stare de libertate pe Elvira Ciolac pentru delapidare, abuz în serviciu, fals, fals intelectual și uz de fals, procurorii au ținut cont de vîrsta femeii și de faptul că nu prezintă pericol social.
Nu același lucru s-a întîmplat acum cîteva zile cu Elena Rodica Pintilie, de 41 de ani, administratorul Asociației 112 din Bacău, care a fost arestată preventiv, după ce procurorii au stabilit că în perioada august 2001- noiembrie 2002, și-a însușit ilegal 320 de milioane de lei, prin emiterea de chitanțe și foi de vărsămînt false. Elena Pintilie primea banii de la locatari, pe care-i folosea în interes personal, fără să menționeze sumele respective în evidențele contabile ale asociației. Pe baza probelor administrate, procurorii o acuză pe Elena Pintilie de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. (Fl. CRĂCIUN)
Lasă un răspuns