Consilierii liberali si social-democrati din Onesti au semnat, ieri, la sedinta de consiliu local, un protest adresat guvernului, prin care si-au exprimat neumultumirea fata de modul in care a procedat Ministerul Transporturilor cu cele 15 kilometri de drumuri nationale de la intrarea in municipiu, care au fost retransmise administratiei locale fara a se efectua vreo reparatie. Segmentele de drumuri nationale sint in proprietatea statului si fusesera preluate in administrarea Ministerului Transporturilor inca din 2007, tocmai cu scopul de a se efectua reparatiile necesare, dar, dupa 4 ani, au fost pasate din nou municipalitatii, fara nici o reparatie si fara a fi cerut acordul comunitatii locale. Primarul Emil Lemnaru a apreciat ca „este o samavolnicie”, pentru ca „ei au incasat taxele de drum timp de 4 ani, cit le-au avut in administrare, dar n-au facut nici o reparatie”. Seful executivului onestean a mai apreciat ca retransmiterea drumurilor nereparate catre municipalitate inseamna „o fapta nepotrivita si necugetata”, pentru ca „ a fost o intelegere cu Guvernul, care trebuia respectata” si pentru ca Onestiul trebuie sa se imprumute acum de 150 miliarde de lei vechi, pentru a repara drumurile. „Este incredibila aceasta chestiune, sa vina guvernul dupa 4 ani si sa ne spuna ca e incapabil si incompetent in a reface insfrastructura rutiera – a mai spus seful executivului onestean. Iar Consiliul Local Onesti a ajuns sa sponsorizeze Guvernul Romaniei”. Primarul a amintit ca „aceste drumuri sint in proprietatea statului, si trebuie sa vedem cum le luam”. Edilul-sef din Onesti a mai spus ca e ca si cum ar fi luata de nevasta o femeie „fara zestre si stirba in gura”.
Discutii tensionate
Pentru a repara capetele de drumuri nationale, Lemnaru a initiat 3 proiecte de hotariri privind contractarea unui imprumut de 150 miliarde de lei vechi, insa au intervenit liberalii, care au dorit sa se mai faca o ultima interventie la guvern si sa se incerce gasire unor alte surse de finantare. Ca urmare, primarul a retras de pe ordinea de zi a sedintei de ieri a Consiliului local proiectele legate de noul credit si a intocmit protestul catre Guvern, prin care s-a cerut Ministerului Transporturilor sa ia masuri pentru repararea celor 15 kilometri de drumuri nationale de la intrarea in Onesti. „Un credit de 150 de miliarde e o povara foarte mare pentru noi”, a motivat consilierul Mihai Sova (PNL). Ulterior, in cadrul unei conferinte de presa a liberalilor, Cezar Olteanu a anuntat ca „grupul PD-L nu a semnat scrisoarea de protest catre guvernanti”. La rindul lor, alesii PD-L l-au criticat pe primarul Emil Lemnaru, care ar fi sustinut, pina acum, ca ar face reparatiile pe Calea Marasesti, dar ca nu poate, pentru ca drumurile erau in administrarea Ministerului Transporturilor. „A spus ca, daca s-ar da in administrarea municipalitatii, s-ar face si reparatiile, iar acum drumurile au fost date Onestiului”, a spus Gelu Panfil. „Daca ni se da ceva, trebuie sa fim bucurosi, nu sa stam cu mina intinsa la Guvern”, a apreciat si avocatul Gheorghe Ene, in timp ce Mircea Cetean (PNL) nu a inteles „ce bucurie mare este cind primesti ceva in care trebuie sa investesti 150 de miliarde”. Emil Danila (PSD) a avansat si ideea de a se percepe taxe pentru drumurile pasate Onestiului, insa primarul a precizat ca tot statul este proprietar, caz in care, conform lui Vasile Munteanu (PSD), municipalitatea ar trebuie sa refuze preluarea segmentelor de drumuri nationale. (George MARTIN)
Lasă un răspuns