Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău (PTB) anunță proteste față de modificările făcute prin OUG 7 la legile Justiției.
Într-un comunicat de presă, este anunțată suspendarea activității câte două ore zilnic și purtarea unor banderole albe.
Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău se solidarizează cu acţiunile de protest declanşate în ţară de colegii magistraţi. În ședința de luni, 25 februarie 2019, procurorii din această unitate și-au exprimat punctul de vedere față de modificările şi completările Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În opinia procurorilor, aceste schimbări au fost aduse fără respectarea dispoziţiilor legale referitoare la adoptarea de acte normative în domeniul justiţiei şi fără avizul CSM. De asemenea, Procurorii PTB își asumă criticile formulate față de OUG 7 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
„Ne delimităm de luările de poziţie şi punctele de vedere exprimate de Asociaţia Procurorilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România, întrucât nu ne reprezintă şi nu suntem membrii ai acestor asociaţii profesionale”, se arată în comunicatul Adunării Generale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au hotărât în semn de protest Suspendarea activităţii în perioada 26 februarie – 8 martie 2019, în intervalul orar 08-10, cu excepţia cauzelor urgente şi a celor care nu suferă amânare.
De asemenea, procurorii vor purta banderole albe, în semn de protest față de OUG 7, în aceeași perioadă.
Avocatu'' a zis
Grevăăă?La salariile medii de 12.000 lei și pensiile speciale medii de 14000 lei?
Păi ăștia sunt normali?
Nu sâmbăta,nu duminică,abuzivi,frustrați si plini de ură,plini privilegii si crezandu-se mici Dumnezei?!
La muncă tată,în stradă cu polițiștii la prins hoți nu cu c–-l pe scaune,barfe,cafele si aere de stăpâni!
Procurorul nu are ce cauta in randul magistraților,funcționar public si la muncă!!!!
ubbu a zis
ce sa mai suspende doua ore cand vacanta-i vesnică, iar daca toata republica-i a lor ce mai vor ?
astept o multime muta de cate o suta ori o suta, etc.
sa vedem pe unde-o fugi potlogarii.
halal
ion a zis
În țara asta orce castă profesională își face legea ei. Procurorii legea lor, judecătorii legea lor. Dacă este așa dece nu și hoții, șarlatanii nu și-ar face și ei legile lor. Mă gândesc, chiar, eu și familia mea să-mi fac propria lege. În acest caz nu mai este nevoie de parlament , de guvern, de poliție de nici o autoritate.
Mircea a zis
Mai bine s-ar ocupa de dosarele puse la saramura si nelucrate cu anii, cate dosare nefinalizate sunt? Sau cu autor necunoscut ca nici nu s-a sculat procurorul din pat de lene ce avea in el. Te duci, faci o reclamatie si iti vine dupa 3 ani o hartie ca s-a inchis dosarul fara ca macar sa te fi intrebat ceva vreodata, ce procuratura e asta? E la fel ca si in primarii, case de odihna. Statisticile spun ca a crescut coruptia, corupti nu prea avem, cate o gainarie jalnica anuntata de parca s-a recuperat tezaurul de la Mosocova, era chiar un articol zilele astea cu 400lei, sau cel putin nu din alea care dau bine la televizor. Oricum sunt prea multi procurori si judecatori fata de alte tari mult mai mari si nu se justifica numarul lor exagerat.
ko a zis
De ce s-ar strofoca un procuror/ judecator? Are leafa …cacalau maria ta, pensie speciala, tichete, deconturi fel de fel, delegatii cu scop ascuns turistic, plata salariului cand stau la dezalcoolizare, calatorii/ concedii in lumea mare, Pasti/ Craciun in locatii in care nu platesc mare lucru la cabane si hoteluri ale RAPPS. Niste rapanosi, care sug sangele poporului!
ion a zis
Bine spus Sistemul actual de justiție are o singură alternativă- desființarea și reorganizarea de la ZERO. Să nu uităm că cei care parazitează astăzi acest sistem sunt în cea mare parte, 70-80 la sută, cei cu „facultăți de drept” făcute după 1990 la scara blocului, cu examene și lucrări de licență cumpărate.