~2 min lectură 5 comentarii

Protest și incendieri în Penitenciarul Bacău. În țară, incendii, violențe, deținuți urcați pe acoperișuri

Redacția Ziarul de Bacău

Sute de deținuți din aproape 20 de penitenciare din țară au refuzat hrana joi iar alte câteva persoane protestează la Penitenciarul Botoșani pe acoperișul curții de plimbare, în timp ce alții se manifestă zgomotos, lovind grilajele camerelor. Incidente au avut loc și în cursul nopții la Mărgineni, Tulcea și Bacău, fiind înregistrate incendieri.

Penitenciarul Bistrița (foto Mediafax)
Penitenciarul Bistrița (foto Mediafax)

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), deținuții de la Penitenciarul Botoșani care manifestau în curtea de plimbare au abandonat protestul și au intrat în spațiile de cazare miercuri noapte, la ora 00,45, cinci persoane rămânând pe acoperișul curții de plimbare.

Tot aici, deținuții unei secții de cazare se manifestă zgomotos, lovind grilajele camerelor, fiind solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne. 268 de persoane au refuzat hrana.

Conform ANP, hrana a fost refuzată și de deținuți din alte penitenciare, respectiv 124 la Iași, doi la Poarta Albă, trei la Oradea, 15 la Miercurea Ciuc, unul la Giurgiu, 56 la Vaslui, șase la București — Jilava, 68 la Tulcea, 133 la Bistrița, șase la Deva, 27 la Aiud, 43 la Bacău, 45 la Mărgineni, unul la Arad.

De asemenea, zece persoane aflate în arest preventiv la Penitenciarul Târgu Mureș au refuzat hrana.

Pe timpul nopții au avut loc incidente în trei unități de detenție.

Potrivit ANP, la Mărgineni au fost incendiate saltelele dintr-o cameră, fără să fie înregistrate victime, iar deținuții unei alte camere de cazare au aruncat cu obiecte de mici dimensiuni în angajații unității.

De asemenea, deținuții de la Penitenciarul Bacău au incendiat materiale textile și au lovit gratiile de la ferestre, fiind alarmat personalul unității și solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Incidente au fost și la Penitenciarul Tulcea, unde deținuții și-au exprimat verbal nemulțumirile, însă nu a fost necesară intervenția personalului.

ANP notează că ultimii doi deținuți care protestau pe acoperiș la Penitenciarul Bistrița au abandonat forma de protest la ora 3,40 și au intrat în camerele de cazare, fără manifestări violente.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. u
    uncas
    14 iulie 2016, 11:09
    0

    Cu cantec toate, manifestari spontane cu ecou in exterior.Populatia Ramaniei scade, circa 3 miliane de oameni lucreaza in exterior si numarul infractorilor creste ,ciudat chiar curios.Culmea absurdului, avem romani in pragul saraciei si Romania este condamnata la CEDO din cauza conditiilor in penitenciare, unde sunt cei care incalca legea.Rugam pe cei de la CEDO si eventual pe sustinatori sa preia excedentul de infractori din Romania, astfel incat sa aiba fiecare condamnat, ce ramane, minim 4 mp.

  2. c
    crin
    14 iulie 2016, 11:39
    0

    dar copii cu alocatii de 84 lei/lunar nu aude nimeni?sa cream conditii celor care fura …popor sublim.

  3. M
    Marcu
    15 iulie 2016, 06:23
    0

    Nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă in penitenciare !
    Acei oameni care „populează” închisorile au ajuns acolo datorită propriilor fapte care au fost sancționate de lege! Prin faptele lor, acei oameni au încălcat legi, reguli, vieți ale semenilor, au violat, au tâlhărit, au molestat, au săvârșit fapte care au fost sancționate de lege. Societatea a decis izolarea lor și le acordă asistența pe care statul are capacitatea (resursele) pe care o poate acorda. Să se pună în vederea infractorilor prin popularizarea dusă până la extrem că acestea sunt condițiile pe care statul român le poate asigura ACUM și în situația în care o persoană ÎNCALCĂ LEGEA nu va beneficia de condiții de încarcerare mai bune decât cele existente acum …. care, din punctul meu de vedere, nu reprezintă o pedeapsă ci mai degrabă o recompensă, adică sugerez faptul că nu trebuie acordată o asistență mai mare acestor nemernici ci chiar trebuie ca ei să simtă că au produs suferințe semenilor sau prejudicii societății pentru care trebuie să plătească, nu să „meargă la închisoare ca în stațiune” unde să beneficieze de o asistență mai mare decât beneficiază populația acestei țări. Din contră, ar trebui ca ei să fie privați de anumite drepturi curente, privare pe care statul trebuie să o popularizeze cu multă insistență.
    La situația creată nu este decât o soluție : INTERVENȚIA ÎN FORȚĂ, IDENTIFICAREA DEȚINIȚILOR CARE AU INIȚIAT ȘI AU DECLANȘAT ACEASTĂ SITUAȚIE ȘI PRELUNGIREA „SEJURULUI” ACESTORA AȘA CUM PREVEDE LEGEA!

  4. n
    nutu
    15 iulie 2016, 08:47
    0

    N-au dat foc la saltele, au dat foc la plosniţe.

  5. P
    Popescu
    15 iulie 2016, 10:36
    0

    Poate unii au ajuns acolo din vina altore,nu trebuie sa ii blamam pe toti si hai sa fim seriosi,de ce nu se gasesc solutii alternative,pt ca ei sa nu fie o cheltuiala in plus la bugetul statului?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.