~2 min lectură 0 comentarii

Protest spontan la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ

Redacția Ziarul de Bacău

Aproximativ 50 de medici şi asistenţi angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ protestează, miercuri dimineaţă, în curtea unităţii sanitare, nemulţumiţi de salarii.

Protestatarii susţin că, faţă de aşteptări, salariile sunt mai mici cu până la 300 de lei.

„Noi am fost transferaţi de la spitalele din Roznov şi Bicaz după ce acestea au fost închise prin ordinul ministrului Sănătăţii. În momentul în care ne-au fost făcute angajările la Spitalul Judeţean, am fost incluşi în grila salarială tot de spital orăşenesc. Nimeni nu ne-a spus acest lucru, iar acum avem surpriza de a avea salarii mai mici decât colegii noştri din Spitalul Judeţean”, a declarat Angela Tofan, liderul asistenţilor medicali din cadrul spitalului.

Sindicaliştii susţin că vor înainta un protest oficial conducerii Consiliului Judeţean Neamţ, în subordinea căruia se află spitalul. De asemenea, protestatarii susţin că vor da în judecată conducerea spitalului, pentru a-şi recupera drepturile băneşti şi pentru a fi încadraţi în treapta de spital judeţean şi nu orăşenesc.

În luna aprilie 2011, circa 180 de medici şi asistenţi medicali de la spitalele din Bicaz şi Roznov au fost transferaţi la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, după ce unităţile sanitare în cauză au fost desfiinţate prin ordin al ministrului Sănătăţii. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.