Toți cei opt pugiliști cu care s-a prezentat Perla Box – Sport Club Municipal Bacău la Campionatul Național de seniori, desfășurat săptămîna trecută la Sala Sporturilor din Constanța, au urcat pe podium, lucru pe care cei interesați îl cunosc încă de duminică. Reamintim că „podiumul” de la „naționale” se traduce pentru boxeurii reprezentanți ai Bacăului prin patru medalii de aur, trei de argint și una de bronz. Pînă aici, toate bune, dacă se ia în considerare doar bilanțul, unul mai consistent decît cel pe care îl are Dinamo, club considerat, a priori, drept favorit la supremație. În urma unor discuții purtate între directorul SCM Bacău, Dorin Arădăvoaicei, și cei direct implicați în obținerea rezultatelor mai sus amintite, s-a ajuns la concluzia că performanțele pugiliștilor băcăuani nu au fost reflectate pe măsură în cotidianul central „Prosport”. „Au dat, foarte pe scurt, doar rezultatele partidelor finale, fără a menționa măcar de unde provin sportivii. I-am depășit și pe cei de la Dinamo și nu s-a scris nici un rînd. În consecință, am trimis pe adresa ziarului o notă de protest vizavi de atitudinea pe care o manifestă față de clubul nostru. Ce se mai vrea oare? La gimnastică am ieșit foarte bine anul acesta, la lupte iarăși am demonstrat că sîntem tari, la înot și sărituri în apă nici nu mai vorbesc. Nu știu dacă vor publica depeșa noastră și nu vom face un capăt de țară în cazul în care nu vom fi luați în seamă. Faptul că am recurs la acest gest nu poate fi considerat atlfel decît o reacție firească a noastră”, a declarat Arădăvoaicei. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns