„Urîta îngîmfare în vorbe mari s-exprimă,
Dar e ca cerșetoarea în haine de regină”.
(W. Shakespeare)
Mă îngrijorează și mă deprimă faptul că după 1989 a apărut o nouă
rasă de oameni. O rasă de fanatici ai banului, dușmană a tot ceea
ce e sacru, a tot ceea ce e moralitate și cinste, înverșunată
împotriva a tot ceea ce este viață. O rasă de dușmani înăscuți ai
oamenilor ce gîndesc, ai tuturor acelora care încearcă să înțeleagă.
Este rasa asupritorilor a orice și a tot care nu aduce profit. Ei se
poartă dușmănos cu pămîntul, cu pădurea, cu natura în general,
considerîndu-le doar bunuri de folosit la scos grămezi de bani. Cu
oamenii se comportă în același mod, considerîndu-i mărfuri. Acestei
noi rase de oameni le vin ca o mănușă îngîmfarea, egoismul,
necinstea și cam toate viciile unei moralități absente în bună
măsură, dacă nu chiar în totalitate.
În copilăria mea, părinții îmi spuneau că astfel de oameni sînt
nebuni. Greu de dovedit, dar nebuni, nebuni! Nebunii nu recunosc
niciodată că sînt nebuni, după cum bețivii nu recunosc în ruptul
capului că sînt beți. Greutatea filozofică de a te cunoaște pe tine
însuți se resimte mai ales la nebuni și la cei beți.
Înainte vreme, nebunii se caracterizau prin mania grandorii. Se
credeau regi, împărați, generali și chiar regina Cleopatra. Acum se
cred (și se autoproclamă) șefi de partide, vor să fie șefi de stat,
prim-miniștri, parlamentari, baroni incontestabili ai unor avuții
strînse cu hapca, prin jaf direct sau prin corupție și rapt. Sînt, în
fond, niște „ticăloși care cred că nimic nu se poate face fără
ticăloșie” (T.Tullen). Cum să ne uimească, așadar, apariția lui
Dumitru Sechelariu alături de Gigi Becali la emisiunile lui Dan
Diaconescu, provocatorul unor odioase scandaluri publice? Se
potrivesc de minune: sînt lăudăroși fără măsură, aroganți cît încape,
au averi cîștigate cu ușurință prin manevre mai mult sau mai puțin
legale, au glorie publică datorită cățeilor de televiziune care ne
impun ca personalități-model samsari și mitocani precum Giovani,
Gigi și Victor Becali, afaceriști venali ca Dumitru Sechelariu, Ion
Nicolae, frații Păunescu, Jan Pădureanu ș.a. Nici unul dintre aceștia
nu știe că „gloria și averea fără minte nu sînt proprietăți sigure”
(Democrit). Amețiți și corupți de averi nemuncite, de putere socială
nemeritată, nu e de mirare că asemenea minți elucubrante atacă în
stînga și-n dreapta, uneori atît de riscant ca în cazul lui Vadim
Tudor. Le e foarte greu să observe că Vadim „cu un chip smerit și
cucernice purtări îl poate înșela chiar și pe necuratul” (W.Faulkner).
Cu toate astea, președintele PRM face parte din aceeași tagmă cu
Becali, numai că-i mai cultivat, mai abil, dar tot atît de mărunt
sufletește. El știe foarte bine că „faptele ticăloase se arată chiar
dacă le acoperă țărîna toată” (W.Shakespeare). Experiența lui „îl
învață că prima măsură de apărare a minților slabe este de a
învinui” (S. Coleridge). Și motive de atac găsește din belșug atît la
Becali, cît și la Sechelariu. Vadim Tudor știe cu precizie cum, cît și
în ce fel a înșelat Sechelariu electoratul băcăuan, cunoaște în
amănunțime și cu exactitate cauzele căderii lui spectaculoase,
precum și lepădarea PSD de el și de frate-su. Cu ce argumente ar
putea veni Gigi Becali și noul său președinte executiv al PNG,
Dumitru Sechelariu, să convingă un electorat înșelat opt ani la rînd,
după ce acesta din urmă a fost îndepărtat din administrație ca o
măsea stricată? „Dacă un om mă înșeală o dată, să-i fie rușine;
dacă mă înșeală de două ori, să-mi fie mie rușine”, susține scriitorul
englez W.S.Maugham. Noi nu credem că ne poate înșela de două
ori, ca să ne rușinăm de noi înșine.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns