PROVERBE ȘI MAXIME Sic transit, gloria mundi!

„Urîta îngîmfare în vorbe mari s-exprimă,

Dar e ca cerșetoarea în haine de regină”.

(W. Shakespeare)

Mă îngrijorează și mă deprimă faptul că după 1989 a apărut o nouă

rasă de oameni. O rasă de fanatici ai banului, dușmană a tot ceea

ce e sacru, a tot ceea ce e moralitate și cinste, înverșunată

împotriva a tot ceea ce este viață. O rasă de dușmani înăscuți ai

oamenilor ce gîndesc, ai tuturor acelora care încearcă să înțeleagă.

Este rasa asupritorilor a orice și a tot care nu aduce profit. Ei se

poartă dușmănos cu pămîntul, cu pădurea, cu natura în general,

considerîndu-le doar bunuri de folosit la scos grămezi de bani. Cu

oamenii se comportă în același mod, considerîndu-i mărfuri. Acestei

noi rase de oameni le vin ca o mănușă îngîmfarea, egoismul,

necinstea și cam toate viciile unei moralități absente în bună

măsură, dacă nu chiar în totalitate.

În copilăria mea, părinții îmi spuneau că astfel de oameni sînt

nebuni. Greu de dovedit, dar nebuni, nebuni! Nebunii nu recunosc

niciodată că sînt nebuni, după cum bețivii nu recunosc în ruptul

capului că sînt beți. Greutatea filozofică de a te cunoaște pe tine

însuți se resimte mai ales la nebuni și la cei beți.

Înainte vreme, nebunii se caracterizau prin mania grandorii. Se

credeau regi, împărați, generali și chiar regina Cleopatra. Acum se

cred (și se autoproclamă) șefi de partide, vor să fie șefi de stat,

prim-miniștri, parlamentari, baroni incontestabili ai unor avuții

strînse cu hapca, prin jaf direct sau prin corupție și rapt. Sînt, în

fond, niște „ticăloși care cred că nimic nu se poate face fără

ticăloșie” (T.Tullen). Cum să ne uimească, așadar, apariția lui

Dumitru Sechelariu alături de Gigi Becali la emisiunile lui Dan

Diaconescu, provocatorul unor odioase scandaluri publice? Se

potrivesc de minune: sînt lăudăroși fără măsură, aroganți cît încape,

au averi cîștigate cu ușurință prin manevre mai mult sau mai puțin

legale, au glorie publică datorită cățeilor de televiziune care ne

impun ca personalități-model samsari și mitocani precum Giovani,

Gigi și Victor Becali, afaceriști venali ca Dumitru Sechelariu, Ion

Nicolae, frații Păunescu, Jan Pădureanu ș.a. Nici unul dintre aceștia

nu știe că „gloria și averea fără minte nu sînt proprietăți sigure”

(Democrit). Amețiți și corupți de averi nemuncite, de putere socială

nemeritată, nu e de mirare că asemenea minți elucubrante atacă în

stînga și-n dreapta, uneori atît de riscant ca în cazul lui Vadim

Tudor. Le e foarte greu să observe că Vadim „cu un chip smerit și

cucernice purtări îl poate înșela chiar și pe necuratul” (W.Faulkner).

Cu toate astea, președintele PRM face parte din aceeași tagmă cu

Becali, numai că-i mai cultivat, mai abil, dar tot atît de mărunt

sufletește. El știe foarte bine că „faptele ticăloase se arată chiar

dacă le acoperă țărîna toată” (W.Shakespeare). Experiența lui „îl

învață că prima măsură de apărare a minților slabe este de a

învinui” (S. Coleridge). Și motive de atac găsește din belșug atît la

Becali, cît și la Sechelariu. Vadim Tudor știe cu precizie cum, cît și

în ce fel a înșelat Sechelariu electoratul băcăuan, cunoaște în

amănunțime și cu exactitate cauzele căderii lui spectaculoase,

precum și lepădarea PSD de el și de frate-su. Cu ce argumente ar

putea veni Gigi Becali și noul său președinte executiv al PNG,

Dumitru Sechelariu, să convingă un electorat înșelat opt ani la rînd,

după ce acesta din urmă a fost îndepărtat din administrație ca o

măsea stricată? „Dacă un om mă înșeală o dată, să-i fie rușine;

dacă mă înșeală de două ori, să-mi fie mie rușine”, susține scriitorul

englez W.S.Maugham. Noi nu credem că ne poate înșela de două

ori, ca să ne rușinăm de noi înșine.

Vasile PRUTEANU