Provocările istoriei

Administrator

întrebări și răspunsuri cu final deschis!

* Un Nero al României?

După mai bine de 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989, românii încă nu s-au lămurit asupra caracterului acestora: a fost revoluție sau lovitură de stat? Pînă cînd vom trebui să așteptăm o clarificare certă și definitivă? Opiniile, în această privință, sînt extrem de diverse. O încercare de clarificare aparține și cercetătorului în istorie – prof. dr. Dumitru Zaharia, care a ținut să-și expună punctele de vedere în cele ce urmează, pe baza unor documente cu caracter secret la care a avut acces:

O pretinsă revoluție, organizată cu sprijin sovietic. în iarna anului 1984 – 1985 a fost organizat, în România, Comitetul Salvării Naționale. Scopul acestuia era înlăturarea familiei Ceaușescu de la conducerea țării. In acest scop, generalul Militaru s-a deplasat la Constanța, unde a discutat cu consulul sovietic de aici organizarea loviturii de stat. Diplomatul sovietic a promis recunoașterea de către URSS a noilor autorități românești în cazul reușitei acțiunii de îndepărtare a dictatorului. Alte legături cu sovieticii a întreținut generalul Vasile Ionel. Generalul Militaru și viitorul șef al statului – Ion Iliescu, aveau contacte lunare și realizau schimburi de opinii în această direcție. In vara anului 1988 generalul Stănculescu și familia sa și-au petrecut concediul de odihnă la Balaton, în compania lui Ferencz Karpati, ministrul Apărării Naționale al Ungariei. Probabil că a fost stabilită cooperarea militară în vederea organizării loviturii de stat la București. Decisive au fost călătoria lui Silviu Brucan la Washington și Moscova și cea a lui Virgil Măgureanu la Moscova.

România – invadată de „turiști sovietici”. In cursul lunii decembrie 1989 România a fost invadată de „turiștii sovietici”. Automobilele „Lada” transportau, prin toate punctele de frontieră ale României, bărbați și femei cu înfățișare și pregătire de luptători. Cei mai mulți au pătruns în România fără pașapoarte, ceea ce convinge asupra complicității unor autorități superioare ale statului român la acțiunile în pregătire.

Concentrarea unor forțe militare străine la toate granițele României. în lungul frontierelor României au fost concentrate numeroase și puternice forțe de intervenție. Toate statele vecine aveau concentrate importante forțe îndreptate împotriva țării noastre. Acestora li s-au alăturat unele unități franceze și germane.

După Timișoara revoluționară a urmat lovitura de stat de la București. Mitingul convocat în ziua de 21 decembrie 1989 s-a transformat în rezistență fățișă împotriva dictaturii. Forțele specializate înarmate au măcelărit populația nevinovată a Bucureștilor pe timpul după-amiezii și al nopții. Imediat după aflarea evenimentelor, directorul Editurii Tehnice din București și-a părăsit postul și a început să-și caute susținători pentru a opri iureșul revoluționar al populației Capitalei României și din întreaga țară. Prima preocupare a fost Ministerul Apărării Naționale, de unde putea lua legăturile directe cu Moscova și statele apartenente Tratatului de la Varșovia. Asigurîndu-și sprijinul căpeteniilor armatei și al unităților principale aparținînd Ministerului de Interne, Ion Iliescu a fost sigur de succes. Apariția generalului V.A. Stănculescu, în civil, la sediul CC al PCR, sfatul și îndemnul către Ceaușescu de a părăsi sediul respectiv i-au deschis calea spre preluarea puterii și înlocuirea dictaturii lui Ceaușescu cu „democrația” numai de el cunoscută și aplicată în România prin vicleșg, demagogie, intimidare, amenințare, mineriade, omoruri nejustificate, și mai ales prin reducerea la tăcere a populației datorită ruinării ei economice, înfometării și neîngrijirii medicale.

Incendierea Bibliotecii Universității din București. Adunarea populară din Piața Palatului a însemnat începutul contrarevoluției. In jurul orei 21,oo au fost trase primele rafale de arme automate, au căzut primii morți și răniți, Biblioteca Universității a fost incendiată, iar capitala țării a fost cuprinsă de luptele de stradă. Ca prin minune, a fost declarată primejdia terorismului pentru ca Ion IIiescu și aliații săi să-și poată duce la îndeplinire planul – extrem de periculos – conceput de sovietici și pus în practicăă de noul conducător al României, rol pe care și l-a asumat cu de la sine putere, fără nici o justificare legală și consimțămîntul națiunii.

„Performanța” distrugerii unei țări și a unui popor. In numai un deceniu și jumătate, Ion Iliescu și camarila lui au reușit să se acopere de”gloria” nemaiîntîlnită nicăieri în lume de a distruge industria, agricultura, sistemul bancar, comerțul, învățămîntul, cultura și moralitatea națiunii române. Populația țării a fost dezorientată și prin falsificarea trecutului național prin rescrierea istoriei negativiste. In locul armoniei naționale au apărut zîzania, lupta între partidele politice, disensiunea cultivată între majoritatea românească și minoritățile naționale. Marile inginerii financiare au avut efectul jafului bancar. România anului 1990 nu avea nici o datorie, dar astăzi este înrobită financiar. Marile întreprinderi industriale au fost falimentate și vîndute la prețuri de nimic sau distruse. Reforma agrară a fost astfel înfăptuită încît singurii beneficiari ai ei sînt avocații și judecătorii. Aproape un sfert din populația țării a fost nevoită să părăsească definitiv patria. O mare parte a românilor sînt pensionari muritori de foame, sau șomeri. Dezastrul țării este aproape general. Trist final de mandat!

prof. dr. Dumitru Zahariai”. In cursul lunii decembrie 1989 România a fo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.