Marius Manta: Raportat la neam, exprimă conceptul de identitate o realitate corozivă, piezișă?
PS Episcop Ioachim Băcăuanul: Este dificil să reziști ca persoană sau neam în fața suflului occidental al globalizării și aceasta cu atât mai mult cu cât există astăzi, în societatea noastră, o oarecare tendință de asimilare a iubirii de neam cu cea de patriotism desuet. Nu cred că abdicarea în fața tendințelor sincretiste occidentale este soluția ieșirii noastre ca neam din această prelungită perioadă de tranziție. Cred că trebuie să ne orientăm spre propriile și autenticele valori naționale, deoarece doar așa vom putea să recâștigăm identitatea națională ce ne-a recomandat în istorie. Părintele Stăniloae a recunoscut aceste valori și le-a identificat ca fiind ”Ortodoxia și Românismul”, cele două componente ce întregesc profilul nostru ca neam. Să nu uităm că ne-am dobândit identitate națională după Hristos, ne-am format după Evanghelia lui Hristos și tot așa am supraviețuit. Rolul esențial de salvgardare a identității spiritual-culturale a unui neam multimilenar, încadrat astăzi în hotarele unui super-stat european, revine nu numai clerului erudit sau liderilor politici, ci și intelectualilor laici ieșiți din spița unui popor eminamente religios. Toți trebuie să conștientizăm necesitatea redării strălucirii și locului pe care le-a avut poporul român în istoria antecomunistă.
M.M: Ce ați dori să mai realizați pe viitor pentru Biserica lui Hristos?
PS Episcop Ioachim Băcăuanul: Multe! Dar c’est Dieu qui dispose à ceux que je propose! Am încercat în toată viața să am conștiința lucrării sinergice. Pentru că Dumnezeu ne-a dat nouă, oamenilor, să cunoaștem trecutul, să trăim prezentul și să ne plănuim viitorul, ca fiecare ființă conștientă, mi-am creionat și eu câteva idealuri. știu că idealurile sunt ca stelele, care, chiar dacă sunt așa de îndepărtate și nu le putem atinge, totuși ele ne ghidează calea în noapte sau în această „vale labirintică” în care ne mișcăm. Așa și eu, câte nu aș mai vrea să fac, din câte trebuie făcute, pentru Biserica pe care o slujesc, pentru neamul din care fac parte, pentru eparhia aceasta, pentru… pentru…! Însă numai Dumnezeu știe cât îmi este dat să împlinesc. Cum nu aș vrea să organizez, în calitate de ierarh al acestei eparhii, târnosirea catedralei ”Înălțarea Domnului” de la Bacău, care, acum 12 ani, abia mijea din pământ, dar în tot acest timp și-a creionat deja silueta în inima urbei băcăuane, ca de altfel și-n inima mea!? Cum nu aș vrea să ajung să trăiesc, în această viață fiind, proclamarea canonizării celui mai erudit episcop al acestei eparhii, Melchisedec Ștefănescu, să-i scriu monografia și imnografia, cum am făcut-o pentru atâția sfinți ai neamului, eveniment de care mă ocup în mod sistematic de 12 ani!? Cum nu aș vrea să-mi dea Dumnezeu timp să încheiem editarea, în premieră, a Omnia scrierilor episcopului Melchisedec (aprox. 25 vol.)!? Sau cum nu aș vrea să organizez aducerea acasă, la Bacău, de unde își trage obârșia, a moaștelor Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești!? Cum nu aș vrea…!?
O! am atâtea proiecte în plan pastoral-misionar, administrativ-gospodăresc, social-caritabil, cultural-religios, liturgic sau editorial, încât mi-ar mai trebui ceva din timpul acesta efemer să le împlinesc, însă, încă o dată, numai Dumnezeu știe câte-mi sunt date să realizez.
Dar cea mai mare și nobilă dorință, care mă mistuie și vreau să-mi fie îndeplinită de Dumnezeu, la sfârșitul acestui parcurs terestru în Biserica Lui de pe pământ, este aceasta: vreau să mă mântuiesc! Mult aș vrea să știu că atunci, când mă voi întâlni cu Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, față către față în transcendentul divin, El, Eternul Judecător, să Se recunoască în chipul Său hristic pe care l-a sădit în mine dintru început și în faptele pe care le-am împlinit spre preamărirea Lui. Asta aș vrea…!
Vă mulțumesc pentru amabilitatea și cuvântul ziditor.
Lasă un răspuns