Social-democraţii au depus, marţi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi a secretarului forului, Sever Voinescu-Cotoi, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan.
„Credem că doamna Roberta Anastase şi domnul Sever Cotoi trebuie să plătească în justiţie pentru ceea ce au făcut cu o lege esenţială – Legea pensiilor”, a spus Radu Moldovan referindu-se la modalitatea de vot, pe care opoziţia o contestă.
Potrivit acestuia, plângerea penală este pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii publice. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.