~3 min lectură 3 comentarii

PSD Bacău anunță decizia în cazul propunerii de prelungire și scumpire a contractului de salubrizare cu SOMA – UPDATE

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE: „Sugeram operatorului SOMA sa abandoneze amenintarile la adresa consilierilor locali si abordarile de tip ultimatum. Firma care opereaza de peste 25 de ani in orasul Bacau sa depuna cea mai buna oferta, pana pe 16 decembrie 2019, sub raportul calitate servicii/pret la licitatia transparenta derulata de ADIS si sa faca din Bacau cel mai curat oras din Romania. Asa cum constructorul bacauan Umbrarescu a transformat şoseaua de centura a Bacaului in cel mai dinamic santier de mare infrastructura din Romania”, a avertizat Dragoș Benea, președintele PSD Bacau.

Consilierii locali PSD au reacționat, vineri dimineață, după ce SOMA a anunțat că sistează ridicarea deșeurilor din municipiul Bacău, ceea ce ar declanșa o nouă criză a gunoiului. Poziția comună a fost anunțată de Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, și Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău și al ADIS (asociația de salubrizare a primăriilor din județ), alături de parlamentari și cei 9 aleși locali social-democrați

„PSD are 9 consilieri locali din 20. Există o majoritate de 11 consilieri în CL Bacău, de la alte partide – de ce nu aprobă această majoritate, cu primarul în frunte, proiectul de act adițional la contractul cu SOMA, dacă actul e legal întemeiat? Acest proiect de act adițional prin care se scumpește gunoiul în orașul Bacău, cu peste 50 la sută, de la 14 la 21 milioane lei/an-creștere de 7 milioane de lei/an suportată din bugetul local, adică din buzunarele băcăuanilor”, a declarat Dragoș Benea.

În opinia liderului social-democrat, în afara primarului exclus din PSD, Cosmin Necula, „nimeni nu-și dorește o criză a gunoiului în Bacău!”.

Benea a comentat și unele acuzații care au fost lansate dinspre Executiv către conducerea PSD: „Dacă știu că există interese private, Necula și ai lui să sesizeze organele. Pe noi, la PSD, ne țin curelele să facem sesizare pe subiectul acestui proiect de act adițional. Vom sesiza tot ce ni se pare în neregulă, acolo unde trebuie”.

„Consilierii PSD vor veni luni, 2 decembrie, cu o propunere pentru a ieși din caruselul necontrolat al lui Necula: vom amenda proiectul de act adițional astfel încât interesele băcăuanilor să fie protejate, iar legea să fie respectată”, a mai anunțat Benea.

Sorin Brașoveanu, președintele ADIS, a vorbit despre problemele de legalitate pe care le implică prelungirea contractului, în forma propusă de conducerea Primăriei Bacău. Astfel, deja este în derulare licitația pentru noul operator de salubrizare în Bacău și 22 de comune din jur, iar prelungirea fără termen exact de finalizare a actualului contract ar crea un conflict a cărui rezolvare ar dura foarte mult timp în instanță.

Pentru a preveni interpretările, aleșii PSD vor propune formularea clară a faptului că prelungirea contractului încetează în momentul în care intră în funcțiune noul contract aflat în procedura licitației. În propunerea vor fi incluse și măsuri care să prevină „dubla finanțare”.

O cerință importantă menționată de Dragoș Benea va fi solicitarea de la conducerea Primăriei a unei note de fundamentare, în care să se explice de ce majorarea prețului este de fix 50%.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Catalin Nicolae
    29 noiembrie 2019, 17:33
    0

    In fituica de partid a PSD, adica Desteptarea, se vorbeste de contract corect pentru bacauani. Cum poate minti ordinar pe cei din Bacau, cand PSD a devalizat judetul, ca PNL Municipiul. Dovada? Puscariasii Sechelariu si Stavarache sunt dovada. Iar un SENATOR Psd care primeste curcan, bautura ca atentie pentru angajarea unui june din PSD, ce reprezinta? Coruptia parvenitilor din politica de dupa 1989.

  2. I
    Iosif
    29 noiembrie 2019, 21:43
    0

    Ii tin curele pe naiba. PSD, prin Benea,.nu voteaza acest proiect pt ca este o răzbunare a celui de mai sus pt ca patronul SOMA i-a făcut plângere. Si ce nu spun pesedeii,.deși stiu,.e ca mărirea Asta e pt ca primaria trebuia sa faca ceva ce Soma face

  3. D
    Damocles
    30 noiembrie 2019, 08:21
    0

    offtopic/

    Ceva paradă mâine? Sau și asta e anulată?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.