~3 min lectură 6 comentarii

PSD Bacău lansează un candidat surpriză pentru postul de vicepreședinte al Consiliului Județean

Redacția Ziarul de Bacău

Gelu Panfil, consilier local independent, s-a înscris în PSD Onești și este propunerea social-democraților pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău. „După o activitate eficientă în plan local, Gelu face saltul la «județ» și sunt convins că în viitorul Consiliu Județean va fi un foarte bun reprezentant al Oneștiului și al comunităților de pe Valea Trotușului”, a anunțat, miercuri, eurodeputatul Dragoș Benea, președintele organizației județene a PSD.

Gelu Panfil nu este la prima „experiență” în PSD, pentru că a intrat în politică la organizația de tineret a acestei formațiuni. Ulterior, a avut funcții de conducere în organizațiile PNL și PD locale, iar în 2016 a fost ales consilier local independent în Consiliul Local Onești. După aceea, a avut o colaborare permanentă cu majoritatea PSD. De altfel, el a fost pus și președinte al Consiliului de Administrație al spitalului din localitate.

„Gelu a performat în poziția de președinte al CA de la Spitalul Onești și, alături de Nicu Gnatiuc (primarul din localitate – n.n), a construit proiecte cu finanțare europeană pentru spital. Gelu și Nicu vor înscrie, ireversibil, Oneștiul pe drumul dezvoltării durabile”, a declarat Dragoș Benea.

Eurodeputatul a făcut aluzie la candidații pe care opoziția i-a lansat pentru primăria locală și s-a declarat convins că „Oneștiul nu este un oraș care să-și mai încredințeze destinele pe mâna unui om care a fraudat Bacalaureatul, bugetul local al orașului și a avut, întotdeauna, interese contrare acestei comunități”.

Candidatul Gelu Panfil a declarat că intrarea în PSD a fost prefațată în ultimii patru ani de o relație de sprijin reciproc și respect. „La PSD, am găsit oameni care știu, vor și pot să ducă la capăt proiecte”, a spus Panfil. El a amintit că a fost primul semnatar din Onești al campaniei #susținA13.

Vicepreședintele Consiliului Județean nu este ales în mod direct prin vot, ci de majoritatea consilierilor județeni. Dintre cei doi vicepreședinți pe care îi are Consiliul Județean Bacău, PSD intenționează ca unul să fie social-democrat. Până acum, formațiunea nu a anunțat pe cine va susține pentru postul de președinte al Consiliului Județean.

Ce spune Dragoș Benea despre „importurile” PSD

Pentru Ziarul de Bacău, Dragoș Benea, președintele PSD, a vorbit despre „importurile” făcute de partid înaintea alegerilor și reacția membrilor de partid: „Am demonstrat că PSD nu este o organizație ermetică, am schimbat când a fost de schimbat. Colegii din PSD nu trebuie să se simtă amenințați dacă se aduc oameni de calitate, care îmbunătățesc scorul partidului. Speriați ar trebui să fie dacă am propune pe cineva fără bacalaureat sau cunoscut drept un țepar. Aceste intrări în partid nu sunt importuri, ci e o formă de împrospătare a partidului”.

Dragoș Benea a mai precizat că PSD nu va mai propune cinci dintre actualii primari aleși din partea PSD. Este vorba despre edilii din Târgu – Ocna, Bacău, Mărgineni, Luizi Călugăra și Racova.

La evenimentul de la Onești, au mai participat deputatul Lucian Șova, președintele executiv al organizației județene a PSD Bacău, și Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești și președintele organizației social-democrate din localitate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Florin
    5 august 2020, 10:58
    0

    Surpriza ar fi ca dupa tot raul pe care l-au facut lumea inca mai voteaza psd-ul…oare si peste 30 de ani o sa ii prosteasca cu galeti, ulei si faina?? Cei din jur evolueaza, noi tot cu gandul sa fie matzul plin..

  2. H
    Histrio
    5 august 2020, 11:24
    0

    sacoșele au fost inventate de PDL, actualul PNL, iar de dat, nu se mai dau de vreo 8 ani, dar postacii ăstora tot cu vrăjeala ieftină umbla… apucați-va ba Peeneleeulee de treaba, lăsați gargara, ca moare țara!!!

    1. v
      virgil
      5 august 2020, 12:13 răspuns pentru @Histrio
      0

      Amintitiva scheciul umoristic cu Dem Radulescu „I-a plasa cu FSN-ul” e cu ceva timp inainte de a se inventa PDL, Suntem prosti si batrani dar nu uitam cine si cum ne-au condus pana acum in Bacau!

    2. A
      Alex
      5 august 2020, 12:32 răspuns pentru @Histrio
      0

      Recunosc ca si pe mine ma irita ca Pnl-ul si toti si partea aia mai militanta a votantilor lor vorbesc doar despre Psd. Sa critici ce fac altii nu tine loc de viziune.

  3. N
    Nelu
    5 august 2020, 11:44
    0

    Ai gresit, Gelu! Nu trebuia nici cu PSD și nici cu PNL! INDEPENDENT!

    1. M
      Mihai S.
      5 august 2020, 15:46 răspuns pentru @Nelu
      0

      Nelule, dar de alte partide ce zici?
      Nu exista doar psd si PNL.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.