Băcăuanii trecuți binișor de prima tinerețe, care ocupă în prezent funcții de conducere în administrația publică locală sau au fost numiți pe criterii politice în fruntea unor instituții descentralizate ale statului au de ce să își facă griji de acum încolo pentru fotoliile pe care le ocupă. Primarul Dumitru Sechelariu, președintele municipalei Bacău a PSD, a declarat că una dintre prioritățile pe care partidul le va avea în următoarea perioadă va fi promovarea tinerilor în funcții de conducere. „Oamenii maturi, care au căpătat o anumită experiență profesională, pot fi păstrați în funcții de consilieri. Deciziile, însă, nu trebuie să aparțină decît celor tineri, iar cei valoroși trebuie găsiți și promovați. După părerea mea, oamenii care au depășit vîrsta de 35 de ani și nu au ajuns încă într-o funcție de conducere, ori nu s-au împlinit, ori nu au, cu adevărat, valoare”, a afirmat primarul Sechelariu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns