In politica pasesti permanent pe teren alunecos. N-ai „nas” sa simti din timp pantele sau denivelarile, te-ai pravalit! Nu exista certitudini, puncte ferme de sprijin sau cai sigure de urmat. Piedici, gropi si binevoitori dornici sa te-mpinga in tusa intilnesti la oricare miscare.
Un caz de politician adus la buza gropii este cel al lui Vasile Dancu, senator si sef al pesedistilor clujeni. Strateg al partidului si lider al grupului de instalatori pusi pe ventilat conductele infundate ale PSD, in urma cu trei ani, Dancu a ajuns sa-si vada capul reflectat in tipsia pe care i-l cer „colegii” din conducere.
Miron Mitrea este cel acuzat de „renegat”, acum, ca i-ar fi sapat groapa. In fapt, si-a cam adincit-o singur, de trei ani incoace. Prin 2005, furtuna cu iz de improspatare a atmosferei din PSD a fost intretinuta si de Dancu. „Grupul de la Cluj” dadea tonul schimbarilor in partid.
O intrebare la care nu a dat nimeni raspuns este cum a putut „grupul de la Cluj”, format din reprezentanti de organizatii care nicicind nu au avut rezultate notabile la alegeri, sa-si impuna oamenii la virful PSD. Pucistii l-au detronat atunci pe „bunicuta” Ion Iliescu (ce vremuri!) si s-au simtit vinjosi. Acum, cel care le da cel mai tare peste plisc e chiar Iliescu, care-i pune la colt.
Geoana, „copilul minune” ridicat de Dancu&Co., fluiera privind in alta parte. „Nu am nevoie sa ma apere Mircea Geoana! Sint un subiect politic autonom care gindeste liber si se conformeaza propriilor convingeri”, se imbarbateaza Dancu.
Capacul pentru cosciugul „grupului de la Cluj” are, deja, un nume: „platforma Constanta – Teleorman – Vrancea”.
Lasă un răspuns