Organizația PSD Bacău reacționează după criticile conducerii Primăriei Bacău, referitoare la aprobarea bugetului pe 2021 cu amendamentele celor 12 consilieri locali ai opoziției. Social-democrații consideră că bugetul votat în Consiliul Local Bacău îl ajută pe primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu să pună în practică promisiunile electorale lansate în campania electorală.
„Campania s-a încheiat, dle. Viziteu! Sunteți de jumătate de an în mandat, e momentul să vă apucați serios de treabă!”, afirmă senatoarea Cristina Breahnă Pravăț, într-un comunicat de presă:
Bugetul aprobat ieri în Consiliul Local Bacău conține finanțări acoperitoare pentru toate proiectele şi inițiativele promise de primarul Viziteu în campania electorală sau anunțate pe parcursul ultimelor luni: de la plata integrală a burselor pentru elevi şi reabilitarea stadionului municipal (pe locația actuală), până la trenul urban, parcări, parc industrial, ecologizarea fostei gropi de gunoi şi susținerea proiectelor de mobilitate urbană, pentru care există semnate contracte de finanțare cu fonduri europene încă din 2019.
De asemenea, pavilionului medical „Spital Municipal” i-au fost alocați bani în plus, asigurându-se suma necesară finalizării lucrărilor în cursul acestui an: nu trebuie decât voință în acest sens, iar funcționarii din primărie să fie puşi la treabă pentru a creşte ritmul pe acest proiect. Valul 4 al pandemiei nu aşteaptă după bunul lor plac.
PSD are doar doi consilieri locali (dr. Ioana Dinu & Laur Şova) din cei 23 câți numără Consiliul Local, motiv pentru care nu înțeleg cu cine se ceartă/pe cine dojeneşte primarul în postările sale pline de un limbaj colorat specific malurilor Dunării, nu podişului Moldovei, unde trăiesc oameni aşezați şi cumpătați.
Când v-ați instalat viceprimarii – Ghingheş & Miroşeanu – ați avut grijă să vă asigurați cele 15 voturi necesare, dar de bugetul Bacăului v-a durut în cot, despre asta e vorba.
Salut amendamentul comun formulat de aleşii locali de la PSD, PPU-SL, Pro România, PER & independentul Chirilescu: este expresia responsabilității față de acest oraş şi locuitorii săi care aşteaptă fapte, nu vorbe şi insulte pe Facebook aşa cum le oferă actuala administrație.
Campania s-a încheiat, dle. Viziteu! Sunteți de jumătate de an în mandat. E momentul să vă apucați serios de treabă: aveți buget aprobat, aşteptăm începerea lucrărilor la stadion şi încheierea lucrărilor la Spitalul Municipal. Anul ăsta.
P.S. – Sunt convinsă că nici dvs. nu credeați că Primăria poate stimula mediul de afaceri şi antreprenorii locali – cărora le-ați pus lacătul pe uşă, de bine ce ați gestionat pandemia – cu un logo de 32.000 de lei, în limba engleză.
– senator Cristina Breahnă Pravăț, PSD Bacău
Benea: „Oraşul are un buget orientat spre dezvoltare”
Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, le cere reprezentanților PNL și USR – PLUS să abandoneze „războaiele imaginare de pe Facebook”:
Consiliul Local a aprobat un buget al dezvoltării şi investițiilor pentru municipiul Bacău, construit în jurul absorbției fondurilor europene pe proiectele a căror finanțare am deblocat-o în toamna lui 2019, alături de ministrul PSD de la acea vreme, Daniel Suciu.
E timpul ca absorbția fondurilor europene să devină realitate si pentru mun. Bacău, iar lucrările să înceapă, în cursul lui 2021, pe proiectele de mobilitate urbană durabilă.
Cum PNL şi USR/PLUS asigură atât guvernarea locală, cât şi cea națională, mă astept ca aceste investiții să fie susținute şi de Guvern, aşa cum în repetate rânduri a lăsat de înțeles actuala conducere a primăriei.
În concluzie, oraşul are un buget orientat spre dezvoltare; cele mai importante obiective au, de ieri, finanțare asigurată, aşa că la treabă! O ultimă sugestie pentru conducerea primăriei – abandonați războaiele imaginare pe Facebook: băcăuanii aşteaptă de la voi lucruri concrete şi proiecte vizibile ca centura şi aeroportul, nu postări.
– eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău
Ece OMO a zis
Domnul asta, Benea, merge pe principiul…Fii asa de nesimtit incat sa le fie si sila oamenilor sa vorbeasca despre tine!
BOGDAN a zis
Consiliul local format din majoritatea Psd, pro România și ceilalți , a-ți ciopârțit bugetul numai să nu fie bine pt noi băcăuanii. Acu tot voi ieșiți în presă să vă plângeți.
Banii sunt foarte mulți , proiecte sunt ….și voi numai contra lucrați , ca mai apoi să ziceți că nu sa făcut nimic în Bacău.
Noi băcăuanii o să avem de suferit.
Lili a zis
Să fă fie rușine pesediștilor , pe voi vă doare undeva de oraș și județ, cu ce s a dezvoltat orasul în patru ani cu primar de la voi și județul cu 30 de ani condus de voi.?