~2 min lectură 8 comentarii

Ședință extraordinară pentru plata datoriei de la Insula de Agrement. Aleșii PSD vor să ia bani din fondurile necheltuite

Redacția Ziarul de Bacău

Consilierii locali PSD propun o rectificare de buget pentru rezolvarea problemei datoriei de la Insula de Agrement, care blochează atragerea de fonduri europene în Bacău. Primăria datorează aproape 8 milioane de lei, după ce a eșuat în finalizarea lucrărilor la termen.

„Rectificarea este esențială pentru deblocarea semnării contractelor de finanțare pe proiectele europene depuse de Primăria Bacău, pe Axa 4 POR, în valoare de 39 milioane euro, într-o primă etapă, a anunțat consilierul local Cristina Pravăț.

Consilierii locali ai PSD cer ședință extraordinară a Consiliului Local pentru luni, 7 octombrie 2019, ora 12:00. Ei au depus la Primăria Bacău setul de documente pentru convocarea ședinței, inclusiv expunerea de motive și proiectul de Hotărâre, în care este precizată proveniența sumei de bani.

Potrivit proiectului de HCL, ar urma să se ia banii excedentari de la: Modernizare și reabilitare clădire – fosta Stare Civilă (aproape 399.000 lei), Construire Spital Municipal Bacău (circa 4,55 milioane de lei), Construire clădire cu destinație spălătorie, arhivă și birouri administrative (471.000 lei), Construire Bază Sportivă – Sala Polivalentă a Sporturilor (90.000 de lei), Modernizare Complex Sportiv „C. Anghelache” (240.000 de lei), Locuințe sociale, str. Izvoare – rețele de apă, canalizare și refacere drum acces (750.000 de lei), Stabilizarea dealului Masotea și a conductei de aducțiune apă brută de la Poiana Uzului, Ardeoani, jud. Bacău – buget CRAB (1,4 milioane de lei).

„Rectificarea bugetară nu înseamnă deturnare de fonduri, așa cum eronat cred unii: direcționăm o parte din banii rămași neutilizați la proiectul Spitalului Municipal, obiectiv de investiții la care nu se fac lucrări, către plata acestei datorii, aferente unui alt obiectiv de investiții așteptat de toți bacăuanii – Insula de Agrement. În plus, mai sunt doar 2-3 luni până la închiderea actualului exercițiu bugetar, timp în care banii prinși în buget pe obiectivul Spital Municipal nu au cum să fie cheltuiți”, a precizat Cristina Pravăț.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bogdan
    3 octombrie 2019, 11:20
    0

    De 3 ani CL Bacau a stat cu basmaua pe tambal. La inceputul anului 2018 cand situatia devenise critica, cand se stia ca daca nu termina lucrarea pana la sfarsitul anului 2018 sunt obligati sa dea banii inapoi trebuiau sa analizeze in sedinta extraordinara a CL aceasta lucrare care se spunea ca este 70% gata. Dar au tacut, au zis ca merge si asa sau apare o minune(rectificare de buget). Acum la comanda „sefului” incearca sa dreaga busuiocul lund bani de la alte investitii(tot de la bacaoani), lasand pe cei din Izvoare fara utilitati, spitalul in secolul celalat, proiectul CRAB mai incolo, etc. Dupa „decolmatarea” reusita(vezi intamplarea cu innudarea subsolurilor la blocurile vechi de pe Milcov chiar cu banii dati, lucrarea de la insula se va termina in 20-20(poate). Sa spunem ca se face acest efort financiar dar sunt curios daca proiectele propuse cu bani UE nu vor avea acceasi soarta ca si proiectul de la insula.

  2. b
    barbu29
    3 octombrie 2019, 11:43
    0

    Chiar daca nu sunt cheltuiti, dislocarea pe alte directii (chiar si temporar) se cheama tot DETURNARE , chiar daca Consilierii lui Dzeu , pardon PSD, legifereaza asta printr-un HCL. Este un fel de DETURNARE LEGALA. Daca vrea Dragos Benea e OK, Daca zice el maine ca nu e OK, atunci nu e. Vedeti in tara traiti? JUSTITIA NU EXISTA! Shifonarile sunt la foc continuu mai ales cand aveti HCL de la PSD ca e OK. FELICITARI!

  3. C
    Cetatenii
    3 octombrie 2019, 17:08
    0

    Cel mai bine ar fi sa va impute voua celor responsabili sa-i platiti. Sa va puna sechestru pe tot ce aveti si sa platiti cu tot neamul vostru, incompetenta. O adunatura de prosti care chinuiti un oras de oameni.

  4. A
    Antipatras
    4 octombrie 2019, 03:40
    0

    Poate ar fi bine sa mai reduceti din cheltuielile cu petrecerile stradale. Ati cheltuit sume cu care se putea face de mult timp rezerva de apa. Hotilor!

  5. A
    Alex
    4 octombrie 2019, 04:12
    0

    Dar pot sa ia bani din fondurile cheltuite?

    1. k
      ko
      4 octombrie 2019, 05:29 răspuns pentru @Alex
      0

      Aparent …nu, insa treaba sta altfel! Da, pot…fiindca din acele sume si-au tras binisor pentru sine! Amu…sa ia din ele!

  6. C
    Cristi
    4 octombrie 2019, 05:32
    0

    Deci vreau sa vina dl Mocheta să ne explice cum si de ce, să-și dea ochii peste cap si să-și mângâie rama de la ochelari…..a uitat că a pus rămășag ca e gata insula…..
    Sa ne fie învățătură de minte, să ne chinuim să plătim dările la timp ca să poată primăria să acopere incompetenta tuturor celor din „aparatul administrativ”……….si sa avem grija pe cine votam.
    Oricum dl Mocheta va rămâne în istorie ca cel mai slab primar, dar va fi multumit- greșelile lui se vor deconta din banii nostrii

    1. m
      mirel
      4 octombrie 2019, 06:00 răspuns pentru @Cristi
      0

      Ca Primarul si aparatul sau de lucru sunt vinovati nu contest dar si cei din CL in special majoritatea sunt vinovati de acest deznodamant. Acum cu o „gandire” social democrata izvorata din putul gandirii a sefului, purtatoarea de cuvant da solutii „miraculoase”.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.