~3 min lectură 2 comentarii

PSD și-a stabilit candidatul pentru Primăria Târgu Ocna

Florin Popescu

Cristian Aurelian Ciubotaru este candidatul Partidului Social Democrat pentru Primăria Târgu Ocna. Actualul manager public al orașului a fost ales și președinte al PSD Târgu Ocna, în prezența conducerii județene a partidului.

Sâmbătă, s-au desfășurat Adunarea Generală și Conferința de alegeri a PSD Târgu Ocna. Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele organizației județene, a recunoscut că momentul nu este „fericit” nici pentru PSD, nici pentru oraș: „Primarul în funcție, Ștefan Șilochi, nu mai este membru PSD, și asta trebuie să se știe!”. Edilul a fost exclus oficial în iunie 2019, după repetate eșecuri în cheltuirea fondurilor guvernamentale PNDL 1 și 2.

„Cum Dumnezeu le putem explica oamenilor că orașul arată cum arată!?”

„Suntem organizația care și-a asumat să se despartă de domnul Șilochi, el avea bani de câțiva ani, dar a făcut întâi alte drumuri, iar cel de la Salină nu l-a făcut”, a spus președintele Benea.

Deputatul Theodora Șotcan a precizat că, din 2016, Guvernul PSD a alocat orașului Târgu-Ocna 33 de milioane de euro. „Cum Dumnezeu le putem explica oamenilor că orașul arată cum arată!?”, s-a întrebat Șotcan.

„Își explică eșecurile atacând Guvernul”

Dragoș Benea a descris și etapele prin care partidul a trecut până a luat măsuri cu primarii din Târgu Ocna și Bacău, celui din urmă fiindu-i retras sprijinul politic. „Domnul Șilochi și domnul Necula au câteva puncte care-i unesc. Nu ne-am supărat pe ei de azi pe mâine, ei nu absorb fonduri europene și guvernamentale, dar își explică eșecurile atacând Guvernul”.

Liderul social-democrat l-a prezentat pe Cristian Aurelian Ciubotaru drept un politican „cu experiență bogată”, care în ultimii 20 de ani a făcut administrație. „Cristi Ciubotaru cred că este determinat să ducă mai departe proiectele celui mai frumos oraș din România. El trebuie să fie credibil când va candida, chiar și împotriva domnului Șilochi”, a declarat Dragoș Benea.


Cristian Aurelian Ciubotaru (47 de ani), care a fost director, viceprimar, iar acum este manager public în primărie, a spus că orașul a încercat să atragă toate formele de finanțare. „Sunt convins că am să duc proiectele până la capăt. Garantez că putem face mai mult în Târgu Ocna decât drumul de la Salină”, a afirmat candidatul.

Ciubotaru a fost ales în aceeași ședință în funcția de președinte al organizației PSD Târgu Ocna.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    STAN
    28 septembrie 2019, 18:59
    0

    Dar de cum arata Bacaul cum explicati doamnelor si domnilor?
    Abia azi s-a aprins lumina?

  2. L
    Laschi Mihai
    16 martie 2024, 08:37
    0

    Este general in Romania unde partidele in loc sa creasca cadre capabile alearga dupa candidati care cu toata istoriea lor negativ a continua s-ai sustina si asta nu are decat efecte negative pentru cetateni, dezvoltarea armonioasa a oraselor si in final a tari. Oare partidele politice trebue sa isi asume vina ca nu in totdeuna au ales canditul cel mai bun ???? dar este grav ca partidele se pare ca n-au invatat nimic din lectiile de ani cu care sau confruntat si care au adus prejudicii grave alegatorilor si imaginii Romaniei, poate se vor maturiza ???!!!.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.