Asociația Operatorilor de Transport Public Privat (AOTPP), ale cărei autobuze circulau pe traseul 17, se află în pragul desființări, după ce a pierdut cam toate procesele aflate pe rolul Tribunalului din Suceava. Vasile Luncanu, președintele AOTPP, a recunoscut că, în ultimele zile, unii patroni din cadrul asociației au încercat să pună la cale un puci, dar a susținut, cu jumătate de gură, că AOTPP nu și-a spus ultimul cuvînt. „E adevărat că patronii firmelor din cadrul AOTPP au preferat să dea jos inițialele asociației și să circule pe cont propriu. Unii s-au speriat, probabil, de declarațiile celor de la «Transport Public», care susțin că ne vor scoate de pe traseu și ne vor cere daune morale. Nu se pune problema, dar unii au gîndit că dacă nu mai au de a face cu asociația nu vor avea bătai de cap cu traseul. în ce mă privește, nu am dat jos nici o siglă și sînt convins că se va reveni la situația de dinainte”, ne-a declarat Vasile Luncanu. Dacă se va întîmpla așa sau nu, rămîne de văzut. Cert e că mai toate autobuzele care circulă pe traseul 17 și care, pînă mai ieri, făceau parte din AOTPP au renunțat la inițialele în cauză afișate pe parbriz și, în plus, au mărit prețul biletelor de la 7000 la 10.000 de lei. Singurul lucru care a rămas neschimbat e faptul că acestea continuă să circule pînă în comuna Nicolae Bălcescu. Pe de altă parte, autobuzele care aparțin grupării Petrea și care, pînă acum, circulau pînă la CCB, merg, mai nou, pînă la Metro, tarifele fiind tot de 10.000 de lei. în aceste condiții, e greu de crezut că patronii firmelor în cauză vor reveni sub umbrela unei asociații, care, cel puțin în acest moment, nu le aduce prea multe avantaje. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.