Accidentele rutiere fac din ce mai multe victime. Numeroși băcăuani provoacă sau devin victime ale acestor evenimente. Cronica neagră a șoselelor consemnează în fiecare zi noi dimensiuni ale fenomenului. În rîndurile ce urmează puteți citi care sînt cauzele acestora și cum pot fi evitate, după cum consideră cîțiva dintre băcăuani:
Ion Barbu, 61 de ani. tehnician: „Eu nu am permis auto, dar cred în primul rînd că nerespectarea regulilor de circulație este cauza principală a acestor evenimente neplăcute. Mulți șoferi se urcă la volan sub influența alcoolului, sau foarte obosiți. La volan se presupune foarte multă atenție. Permisele se eliberează mult prea ușor și uneori chiar pe bani. Ar trebui ca legea să fie mai aspră și să se respecte aceasta cu mai multă strictețe”.
Florin Apostu, 32 de ani, administrator: „Părerea mea sinceră e că ar trebui să dispară corupția din poliție, sancțiunile să fie mai drastice, mai ales pentru cei surprinși sub influența alcoolului la volan sau că nu respectă regulile de circulație”.
Radu Păduraru, 21 de ani, student: „Viteza neadaptată condițiilor de trafic, graba, neatenția, oboseala sînt în principalele cauze acestor evenimente care de multe ori se soldează cu numeroase victime. Nu există o educație nici în școală, în general, și nici la școala de șoferi nu există o educație rutieră corespunzătoare”.
Ana Cercasov, 48 de ani, pensionară: „Ca simplu pieton cred că traversarea incorectă ar putea avea ca urmare un accident. Însă cei ce se urcă la volan trebuie să fie foarte atenți, să circule cu viteza admisă de lege. Sînt prea mulți șoferi nervoși, se grăbesc, calcă accelerația și se ajunge astfel la deznodăminte nefericite”.
Lasă un răspuns