Romtelecom, cu cei 4,6 milioane de abonați ai săi, lucrează în deficit, susțin managerii săi. Pentru redresare se atentează tot la buzunarele noastre: în curînd, costul abonamentului lunar ar putea crește cu 20-22%, respectiv cu 30.000 – 33.000 de lei lunar, plus TVA-ul aferent. Deocamdată, Consiliul Concurenței nu și-a dat acordul, dar nu ne așteptăm la vești bune nici din partea sa. Dumneavoastră considerați că este normală o asemenea majorare?
Ionela Popa, 29 de ani, studentă: „Dacă așa gîndesc cei de la Romtelecom, noi ce putem spune? Oricum vor face ce vor ei. Mi se pare imposibil să nu lucreze pe profit. Eu am vrut să-mi schimb contractul, așa încît doar să pot primi telefoane, ca să plătesc mai puțin și nu au fost de acord. Dacă tarifele vor crește, probabil voi renunța la telefonul fix și voi trece pe telefonia mobilă”.
Dorin Zaharia, 38 de ani, electrician: „Nu mă interesează pentru că nu am telefon fix, adică nu am contract cu Romtelecom. Nu mi se pare rentabil. E mult mai comod să folosesc telefonul mobil”.
Constantin Codrin, 36 de ani, inginer: „Nu sîntem plătiți în dolari, dacă la asta se referă domnii de la Romtelecom. Atîta timp cît salariile stau pe loc, majorarea nu are nici o justificare”.
Virginia Afrențoaie, 58 de ani, pensionară: „Nu prea cred că este corect. Pentru cei cu pensii mici, așa cum e cazul meu, este destul de greu. Eu am o pensie de 789 de mii de lei și am telefon. Nu prea îmi convine, dar trebuie să-l las pentru că am nevoie de el. Sînt bolnavă și depind de telefon”. (A consemnat Geanina ISTRATE)
Lasă un răspuns