O recentă hotărîre de guvern stabilește obligativitatea asociațiilor de proprietari de a ridica plafonul fondului de rulment pentru fiecare apartament la nivelul lunii cu cea mai mare cotă de cheltuieli la întreținere și căldură. Aceasta ar însemna să plătim în avans între 2 și 3 milioane de lei, în condițiile în care restanțele de plată sînt de ordinul miliardelor de lei. Credeți că proprietarii vor plăti acești bani? Are, respectiva hotărîre, vreo șansă de a fi pusă în aplicare?
Elena Butnaru, 55 de ani, pensionară: „Nu sînt de acord cu hotărîrea luată de Guvern și vă spun și de ce: valoarea este mult prea mare. Ar trebui să se facă o medie anuală, în nici un caz să o fixeze ca și pe luna cea mai scumpă din an. Nu e normal”.
Georgeta Botezatu, 68 de ani, pensionară: „Cam mult, nu? La pensia pe care-o luăm, este mult prea mult. Cei de sus ne prostesc că ne măresc pensiile. 2% mai mult e mărire? Dar cînd scumpesc toate produsele cu mult mai mult de 2%, ce să mai spunem? E corect așa?”
Mariana Clit, 42 de ani, femeie de serviciu: „Nu-mi convine. Raportat la salariile noastre și la banii pe care-i luăm, nu e normal. Păi, fondul de rulment ar fi mai mare decît salariul meu pe lună. Ne este prea greu și așa, de unde să mai scoatem atîția bani?”
Constanța Cojoc, 57 de ani, muncitoare: „Știu și ce este fondul de rulment și mai știu că-l plătim degeaba. Cel puțin asta este părerea mea. Cît îl face? Doamne ferește! Probabil încet, încet vor să ne extermine. Cred că vor să dispară poporul român de pe fața pămîntului”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns