La temperaturi de minus 12 grade, valori înregistrate ieri la Bacău, asociate cu amenințările de sistare a agentului termic și cu facturi astronomice pentru servicii parțial asigurate, speranțele de căldură în apartamente îngheață instantaneu. Cum vom ieși din iarna în care abia am intrat? – iată întrebarea ce-i obsedează pe băcăuani. Ce e de făcut pentru depășirea crizei?
Florin Pîntea, 25 de ani, CFR-ist: „Eu locuiesc pe Banca Națională și n-am avut probleme prea mari cu căldura nici atunci cînd nu aveam centrală de apartament. Acum, însă, pe gerul de afară mă gîndesc că sînt adevărate probleme în această privință. Eu sper ca această iarnă să treacă cît mai ușr pentru toți băcăuanii”.
Ion Tofan, 36 de ani, dulgher: „În zona în care locuiesc – Costache Negri – este acceptabil, singura problemă cu care deja ne-am obișnuit este aceea că se sistează căldura în intervalul de timp în care se distribuie apa caldă”.
Constantin Munteanu, 46 de ani, energitician: „Avem căldură la parametri normali, singura problemă este că aceasta a fost dată mult prea tîrziu, cînd era deja destul de frig. În general nu sînt probleme cu căldura, problemele intervin la plata facturilor aferente întreținerii”.
Vasile Irimia, 62 de ani, pensionar: „Avem căldură, chiar la parametri mulțumitori, singura problemă a fost că Termloc a furnizat cam tîrziu agentul termic. Sperăm ca iarna să treacă cît mai repede și fără probleme în acest sens, indiferent de temperaturile pe care le vor înregistra termometrele”.
Eugenia Popa, 57 de ani, informatician: „Din acest punct de vedere pot să spun că sînt mulțumită, în general pe Erou Gh. Rusu nu au fost probleme legate de furnizarea agentului termic decît atunci cînd s-a mai făcut cîte o reparație, dar în general este bine” (A consemnat Alina Tănăsescu)
Lasă un răspuns