Începînd de astăzi, centre de permanență medicală (noua denumire a fostelor dispensare teritoriale) își majorează tarifele la serviciile prestate. Cu alte cuvinte, dacă sîntem loviți de boală, va trebui să scoatem mai mulți bani din buzunar: cam cu 50% față de actualele tarife. Cazurile de urgență vor fi „tratate”cu costuri și mai mari. Pentru cei cu bani, scumpirea nu e o problemă, dar pentru cei lipsiți de mijloace financiare? Cum își vor mai îngriji ei de sănătate? Iată opiniile băcăuanilor:
Corina Ionescu, 37 de ani, farmacist: „Nu sînt de acord cu această măsură. Stau și mă gîndesc la cazul părinților mei, care sînt pensionari și sînt bolnavi. Dintr-un anumit punct de vedere poate fi normală această mărire de tarife pentru serviciile din dispensare, dar, totuși, ar trebui să ne gîndim și la persoanele care nu au o situație financiară bună și care sînt nevoite să suporte aceste cheltuieli”.
Alina Butnaru, 42 de ani, pensionară: „Sînt pensionată pe caz de boală, am o pensie foarte mică și mi-e groază cînd mă gîndesc că trebuie să merg la medic din șase în șase luni și să dau bani în stînga și-n dreapta. Chiar nu le era suficient? Avînd în vedere că nu ne putem lua nici o rețetă gratuită sau compensată, iar lumea dă mulți bani la «Sănătate», chiar era cazul să mai mărească și aceste costuri pentru serviciile din dispensare?”
Maria Bardaș, 36 de ani, muncitor: „Nu mi se pare normal să mai dăm bani în plus, atîta timp cît noi nu putem beneficia de medicamente. Dăm destui bani pe ele”.
Lica Ciocoiu, 49 de ani, pensionară: „Sînt pensionată pe caz de boală și vă spun sincer că-mi este din ce în ce mai greu. Cheltuiesc aproape toată pensia pentru medicamente și pentru doctori. De unde să mai scot atîția bani?”
A consemnat Geaniana ISTRATE
Lasă un răspuns