Bucuria începerii unui nou an școlar este temperată, în fiecare toamnă, de aceeași obsesie: cheltuielile legate de pregătirea elevilor. Uniforme, rechizite, cărți, materiale didactice, fondul clasei ș.a.m.d Efort financiar pe care cei mai mulți dintre părinți îl resimt din plin, pentru că afectează pe termen mediu bugetele de familie. Unde credeți că e problema: în prețurile ridicate, în veniturile modeste sau în politicile promovate? Ce rezolvări ați vedea din partea guvernanților?
Silvia Mazuru, 49 de ani, pensionară: „Am făcut deja o parte din pregătiri. Toate sînt foarte scumpe, dar am avut noroc că ne-au mai rămas rechizite de anul trecut. Este foarte greu și sînt multe familii nevoiașe, care efectiv nu au cu ce să facă aceste cumpărături. Guvernul ar trebui să facă ceva în acest sens, adică să-i ajute măcar pe aceia care nu pot merge la o școală din acest motiv. Să faci o școală este cel mai important”.
Dumitru Piseru, 36 de ani, fochist: „Am făcut cumpărăturile pentru fetiță, ca să poată începe noul an școlar. Am avut cheltuieli mari, pentru că sînt scumpe toate. La noi e mai simplu, pentru că avem un singur copil, dar, în general, lumea nu prea are cu ce să facă cumpărături. Guvernul ar trebui să dea ceva suplimentar, măcar familiilor care sînt nevoiașe cu adevărat”.
Carmen Macovei, 38 de ani, economist: „Sigur că am făcut cumpărăturile pentru începerea anului școlar. Despre prețuri, ce pot să spun? Sînt foarte mari. Din fericire, noi ne permitem, dar cei mai mulți nu-și permit. Din partea Guvernului nu ne mai putem aștepta la nimic bun. Efectiv nu vor să investească în școli și grădinițe. La ce să mai spere bieții oameni, dacă cei de sus nu au fost în stare să pună la punct măcar toaletele din școli, nu mai spun de cum arată sălile de clasă”.
Constantin Cozma, 40 de ani, cadru militar: „Am făcut doar o parte dintre cumpărături. Prețurile mi se par acceptabile. Eu am făcut cumpărăturile de la Metro. Mă gîndesc, totuși, ce se fac familiile care trăiesc din șomaj sau dintr-un salariu mic, sau, mai rău, din alocațiile copiilor? Guvernul ar trebui să se gîndească la aceste familii și să le dea un ajutor cît de mic, pentru ei cred că ar conta foarte mult”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.