O nouă criză a medicamentelor gratuite și compensate macină sănătatea băcăuanilor. Farmaciile au sistat sau au limitat drastic onorarea rețetelor eliberate de medicii de familie, cu toate că am parcurs abia o treime din luna martie. Cauza: una cronică – nu mai sînt bani. Se demonstrează, astfel, încă o dată, că sistemul asigurărilor de sănătate se menține în moarte clinică, indiferent de resuscitările la care este supus. Ce cred băcăuanii despre această criză?
Simona Rang, 35 de ani, casnică: „Este vorba de bani și practic nu avem ce să spunem. Nu este normal să se întîmple așa ceva, atîta timp cît dăm bani pentru sănătate. Eu recunosc, am o situație privilegiată și spun asta în sensul că îmi pot permite să cumpăr o rețetă. În schimb, mi-aș dori ca acești bani să ajungă măcar la acei copii necăjiți, care într-adevăr au nevoie de aceste medicamente”.
Gabriela Căliman, 31 de ani, vînzătoare: „Părerea mea este că nu te îmbolnăvești atunci cînd sînt bani la dispoziție. Pentru noi, cei maturi, nu întotdeauna este o problemă, ne tratăm și noi cum putem, sau poate nu, dar cu copiii ce facem? Pe ei nu-i putem lăsa să stea cu febră sau cu știu eu ce viroză respiratorie. Măcar pentru copii să se facă ceva în sensul acesta”.
Mihaela Popescu, 28 de ani, profesoară: „Mie nu mi se pare corect ce se întîmplă. Toată lumea trebuie să beneficieze de aceste medicamente. Atîta timp cît plătim pentru aceste servicii, nu înțeleg unde sînt acești bani dacă noi nu putem beneficia de o rețetă, măcar compensată. Cu atît mai mult cu cît pot apărea cazuri urgente și grave. Acei indivizi ce pot să facă, dacă nu li se acordă nici un sprijin?”
Dan Mutulescu, 38 de ani, lăcătuș mecanic: „Cunosc problema. Am căutat o rețetă prescrisă de un medic specialist și nu mi s-a dat. Eu nu mi-am putut permite să o cumpăr cu bani din buzunar și umblu de o săptămînă să o iau, dar tot degeaba”. (A consemnat Geanina ISTRATE)
Lasă un răspuns