Mîine este sărbătoarea Sfîntului Niculae, așteptată cu nerăbdare de toți copii pentru darurile pe care acesta obișnuiește să le pună în ghetuțe. Cît de bogat sau de sărac va fi Moșul anul acesta? Vom vedea vineri dimineață. Ce așteaptă părinții din partea guvernanților să le ofere copiilor? Încercăm să aflăm direct de la ei.
Mădălina. N., 17 ani, elevă: „Eu mi-aș dori să primesc un telefon mobil, dar ținînd cont de buget nu cred că au părinții bani să-mi cumpere unul. De la școală oricum nu primim nimic, măcar de la părinți să primesc ceva. Față de anii anteriori mă tem că moșul va fi mai sărac”.
Loredana Lela, 16 ani, elevă: „Am fost îndeajuns de cuminte ca în acest an măcar în treacăt să vină moș Neculae și pe la mine. Mi-aș dori să primesc și niște haine, orice, nu contează atît de mult ceea ce primești, ci sărbătoarea în sine contează mai mult. Sper ca măcar sănătate și numai bine la toată lumea să ne dea moșul în acest an”.
Ecaterina Antal, 58 de ani, pensionată de boală: Eu nu mai aștept absolut nimic de la nimeni, asta deoarece trăiesc foarte greu, dintr-o pensie de 700.000 de lei. Ce poți să faci cu ea, și așa cu tot puținul meu, nu am nici o datorie. Nici de la copii nu aștept nimic pentru că este foarte greu în ziua de azi pentru fiecare”.
Rodica Pascu, 51 de ani, pensionară: „Nu vine acest an și pe la mine deoarece banii sînt foarte puțini și nu ne ajung pentru cadouri. Cred ca măcar familia să vină în vizită pe la mine. Cu o pensie de boală n-am ce face, poate guvernanții se mai gîndesc și la noi acum în prag de sărbători”. (A consemnat Alina Tănăsescu)
Lasă un răspuns