Neglijențele părinților duc spre adevărate tragedii în rîndul familiilor băcăuane, victimele fiind, cel mai adesea, copiii. În urmă cu două zile, patru minori din comuna Faraoani au ars de vii în propria casă, unde fuseseră încuiați de mama lor. Alți cinci copii și-au pierdut viața, în condiții similare, numai în această lună. De ce credeți că se produc astfel de situații tragice și ce măsuri ar trebui luate împotriva părinților vinovați?
Luminița Morțun, 18 ani, elevă: „Părerea mea este că acești părinți ar trebui pedepsiți într-o oarecare măsură. E viața unui copil sau a unor copii în joc. Nu-mi pot imagina cum poți neglija copilul căruia i-ai dat viață? Ori sînt inconștienți, ori o fac cu bună știință. Cel mai bine ar fi să decadă din drepturile de părinte și această măsură ar trebui luată imediat”.
Viorel Coșeraru, 38 de ani, profesor: „Este o problemă de educație, cred că în timp se rezolvă. Decăderea nu poate constitui o soluție. Eu știu că autoritățile locale au oarecare atribuții față de aceste ființe, dar acestea nu se implică deloc. Așa că ei trebuie trași la răspundere. Copiii nu sînt vinovați, iar părinții vai de ei”.
Tambă Valeria, 67 de ani, pensionară: „Pe acei indivizi care-și lasă copiii de izbeliște, mai ales cînd copiii sînt micuți și-i pot paște tot felul de pericole, nu-i pot numi părinți. Legile trebuie puse în aplicare în cazul acestor oameni. Organele locale și superioare trebuie să ia măsuri”.
Iulia Dascălu, 54 de ani, pensionară: „Eu cred că acești părinți sînt niște iresponsabili și trebuie să răspundă în fața legii. Cum poți să faci copii și să-i lași în voia sorții? Mai cred că băutura e de vină în multe cazuri și nu mai gîndesc ei, gîndește băutura. Oricum ar fi, copiii aflați în grija unor astfel de părinți ar trebui luați de stat și îngrijiți. Sînt convinsă că ar duce-o mai bine decît cu «părinții»”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns