Tot mai multe sînt firmele care nu-și achită obligațiile de asgurări sociale către fondul de pensie și de șomaj. Din această cauză pe salariați îi paște riscul de a nu putea fi pensionați la împlinirea condiților stabilite prin lege sau de a nu putea beneficia de ajutorul de șomaj în situația restrîngerilor de activitate și disponibilizărilor. Ce măsuri credeți că ar trebui luate împotriva celor ce fac astfel de practici?
Gheorghe Deleanu, 64 de ani, pensionar: „După 42 de ani lucrați în domeniul instalațiilor am o pensie de 2.200.000 de lei. Ar trebui grav pedepsiți, amendați sau să li se facă dosar penal patronilor ce fac astfel de nereguli”.
Gheorghe Bălan, 56 de ani, pensionar: „Eu sînt proaspăt pensionar și cred că dacă nu s-ar fi făcut plățile necesare ar fi trebuit să am o pensie foarte mică sau chiar deloc. Amenzi cît mai mari sau desființarea societății în ultimă instanță, dacă abaterile sînt atît de grave”.
Anonimă: „Ar trebui pedepsiți, nu știu cum, dar o legislație mai aspră pentru ce-i ce se sustrag de la aceste plăți către bugetul de stat ar trebui să fie aplicată în astfel de cazuri”.
Carmen Anghel, 34 de ani, cosmetician: „Ar trebui amendați cu sume suficient de usturătoare care mai tîrziu să-i silească să plătească aceste dări față de stat. Dar dacă o amendă nu e suficient de mare e normal ca patronii să prefere să o plătească decît să plătească la bugetul de stat”.
Lasă un răspuns