De ieri, pîinea nostră cea de toate zilele, franzela de 500 grame, este mai scumpă cu 1.000 de lei, ceea ce corespunde cu o majorare de preț de aproape 15 la sută. Și alte sortimente de panificație, inclusiv făina de grîu și pastele făinoase, cunosc creșteri de cel puțin 10 procente. Bugetul lunar al unei familii de trei persoane este, astfel, afectat, cu cel puțin 100.000 de lei. Ce impact au produs aceste măsuri aplicate de Pambac asupra băcăuanilor? Răspunsurile – în ancheta noastră redacțională.
Maria Juncu, 51 de ani, profesor: „Nu am nici o plăcere să aud mereu numai de majorări și creșteri de prețuri, mai ales că sînt bugetară. Dar mă miră faptul acesta, mai ales că materia primă este din țară, avem, sau ar trebui să avem, o anumită producție de grîu care să acopere piața acestui produs în întregime. Cum e posibil ca aceste scumpiri să se facă lunar, la diferite produse și servicii?”
Zenedia Ciuchi, 54 de ani, educatoare: „Cum e posibilă o asemenea scumpire la un produs absolut de bază în alimentația oricui. Orice român ar trebui să-și permită o pîine, fără să mai punem la socoteală că pe lîngă ea mai pui și altceva. Această scumpire îi va afecta în primul rînd mai ales pe cei ce au familii numeroase. În ultima vreme, la pîine nu s-au făcut atîtea majorări ca la carburanți, de exemplu, dar nu cred că era o măsură necesară”.
Maria Harasemniuc, 67 de ani, pensionară: „De ce Guvernul și alte organe de conducere aprobă acest lucru? La pensia noastră nu se mai adaugă nimic, dar de majorări și creșteri de prețuri auzim aproape zilnic. În zilele noastre toate se scumpesc de la o zi la alta”.
Maria Mazilu, 35 de ani, cadru didactic: „Nu mi se pare normală scumpirea la un aliment de bază pentru oricare dintre noi. Dar pentru că toate produsele se scumpesc de la o zi la alta, ne-am obișnuit cu astfel de măsuri și nu ni se mai par ceva ieșit din comun. Ar fi fost bine ca măcar pîinea să nu se scumpească, asta pentru că dintre toate alimentele pe care le consumăm pîinea e de neînlocuit”
Ioan Panaite, 50 de ani, fochist: „Nu e normal să se scumpească pîinea pentru că nu mai avem din ce să trăim. Salariile au rămas aceleași și toate s-au scumpit astfel că rămînem muritori de foame. Dintr-un salariu de două milioane nu pot să mă mai descurc. Cert este că nu avem nici un sprijin de la nimeni, toți iși bat joc de noi”.
Cătălin Pirer, 42 de ani, sudor electric: „Nu mai avem din ce să trăim și din ce să ne asigurăm traiul. Trăim într-o sărăcie lucie. Din trei milioane nici pîine nu mai putem cumpăra pentru o lună întreagă”.
Emilia, 47 de ani, somer: „Vai de noi! E sărăcie mare peste tot. Măcar pîinea să nu o fi scumpit”. (A consemnat Alina TĂNĂSESCU și Măriuca BOBOȘA)
Lasă un răspuns