Municipalitatea băcăuană a hotărît că este cazul și momentul să schimbe fața orașului, imprimîndu-i un chip vesel și optimist, proaspăt și atrăgător. Fațadele a 117 blocuri vor arăta ca noi după efectuarea operațiunilor de cosmetizare și renovare. De aceste lucrări vor beneficia, într-o primă etapă, principalele artere ale urbei. Sperăm, însă, ca lucrurile să nu se oprească aici. Fondurile le vor acoperi tot buzunarele contribuabililor, prin taxele de salubritate dar, oricum, este o măsură în favoarea habitatului nostru. Care este părerea băcăuanilor despre această inițiativă?
Lăcrămioara Ciofu, 35 de ani, casnică: „Sînt de acord cu această decizie. Din punctul meu de vedere, să se apuce de treabă cu toată încrederea. Țin mult la imaginea orașului și vreau să se facă ceva în acest sens, chiar dacă vom plăti mai mult. În definitiv, pentru noi băcăuanii, se face totul”.
Maria Tătărășanu, 51 de ani, casnică: „Am o părere bună despre ce vor să facă în orașul nostru. Să se facă, să se construiască, doar așa poate fi frumos. Toate sînt vechi, de zeci de ani nu s-a mai făcut nimic cu exteriorul blocurilor, iar dacă nu se iau măsuri în acest sens se vor strica toate”.
Silvia Damian, 51 de ani, pensionară: „Eu nu spun că nu sînt de acord. E foarte bine dacă se mai interesează cineva și de asta, dar am și eu o problemă: de acoperișuri cine se ocupă? Eu locuiesc la etajul patru și îmi plouă în casă. Sînt pensionară și nu-mi permit să plătesc o asemenea lucrare. Nu cred, oare, domnii care ne conduc, că ar trebui reparate întîi acoperișurile și apoi trebuie făcută fațada blocurilor? Noi ne plătim datoriile la zi chiar dacă impozitele sînt așa de mari și corect mi s-ar părea să facă și ei ceva pentru populație. E frumos ce-i frumos, dar cu viața de zi cu zi ce facem?”
Eugen Bîrzu, 53 de ani, veterinar: „Sînt de acord. Adevărul este că blocurile din Bacău, sau mai exact exteriorul lor, arată jalnic. Sînt de acord să dăm bani pentru asta, dar să se vadă după aceea ceva. Nu să se piardă banii pe drum, așa cum se pierd la «sănătate». Acolo dăm o mulțime de bani și niciodată nu putem beneficia de nimic”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns