Pentru acest an, Primăria ne-a promis un oraș mai curat și mai frumos, cu multe spații verzi și o ținută urbanistică ireproșabilă și atractivă. Ne aflăm deja în plină vară, dar promisiunile încă așteaptă să se înfăptuiască. Dacă arterele centrale beneficiază de o atenție mai mare, periferiile se află în mare suferință. Despre acest subiect am solicitat opiniile băcăuanilor în ancheta redacțională. Întrebarea zilei: sînteți mulțumit de felul în care arată Bacăul?
A.V., 45 de ani, educatoare: „Sînt doar pe jumătate mulțumită de aspectul orașului nostru. Și spun asta pentru că străzile de la periferie nu sînt deloc îngrijite. Se are grijă doar de ce este la centru, adică doar ce se vede și nu este corect, pentru că și noi sîntem locuitorii acestui oraș”.
Elena Bezărău, 30 de ani, contabil: „Știți cum văd eu aspectul orașului? E un trandafir frumos în mijloc, iar în rest e jale; totul lasă de dorit. Trandafirul este centrul orașului, iar restul…, se înțelege. Cartierele mărginașe nu sînt întreținute, nu sînt iluminate, seara chiar îți este frică să mergi pe stradă. Mă mai nemulțumesc magazinele de pe stradă, mai exact chioșcurile, care strică aspectul orașului și care practică un comerț nelalocul lui”.
Ioana Gheorghe, 18 ani, elevă: „Curățenia și drumurile mă nemulțumesc pe mine în orașul ăsta. La drumuri, mă refer la faptul că acum le repară și într-un foarte scurt timp se și strică. Oare la noi în țară se vor face vreodată lucrări de calitate? Cam asta mă nemulțumește, așa, în mare”.
Dănuț Grădinaru, 33 de ani, muncitor: „Nu sînt mulțumit deloc de felul în care arată zona în care locuiesc și anume cartierul Mioriței. Trotuarele sînt foarte stricate, aproape că nu poți să mergi pe ele. Cred că sînt ani buni de cînd nu s-a mai făcut nimic la ele. Dacă le-ar face ar fi foarte bine”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns