Asumarea riscului
Atacul terorist din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor-gemene de la World Trade Center a reușit să lovească fatal un simbol al New-York-ului: acela de capitală mondială a comerțului. Prăbușirea celor două turnuri-gemene a constituit picătura care a umplut paharul și a declanșat acțiunea de ocupare a Irakului de către coaliția condusă de Statele Unite ale Americii, care a găsit un ecou favorabil în rîndul americanilor, adepți notorii ai zicalei „întîi trage și apoi gîndește!” (first shoot and after think). Mărturisesc că dispariția Centrului Mondial al Comerțului mi-a lăsat un gol în inimă și datorită faptului că în primăvara anului 1999 am vizitat turnul sudic, cel fără antenă, unde, de la înălțimea observatorului destinat turiștilor, situat la etajul 107, am privit panorama uimitoare a zgîrie-norilor din Manhattan. Un alt atac terorist a lovit, în vara acestui an, Casablanca, de care sînt legat sufletește deoarece am lucrat timp de patru ani la Institutul Superior Industrial din acest megalopolis al Marocului.
Nu de mult, mass-media națională și internațională ne-a informat despre iminența unor atacuri teroriste pe teritoriile României și Bulgariei. Motivele acestor atacuri ar putea fi amenințările membrilor organizației „Al-Quiada” (Baza) de a lovi năpraznic în toate țările care susțin acțiunile din Irak. După Turcia, vecinul Irakului, logica proximității ne conduce la ideea că următoarea lovită va fi Bulgaria, și apoi România. Prima întrebare ce se poate pune: care este probabilitatea producerii unui atentat în țara noastră? Răspunsul la această întrebare este legat, pe de o parte, de faptul că amenințările de acest fel ale fundamentaliștilor islamici s-au adeverit în mare proporție, iar, pe de altă parte, de eficiența activității vamale și a organelor implicate în lupta antiteroristă. Nu doresc să mă hazardez în pronosticuri, dar mă tem că vama a lucrat neglijent prea de multe ori ca să cred că va lucra altfel în viitor. A doua întrebare este: cînd se va produce atentatul? Pe baza modului în care s-a acționat în atentatul recent din Turcia, se poate trage concluzia că evenimentul tragic poate fi o zi importantă pentru creștinii sau pentru adepții cultului mozaic din România.
Problema care mai rămîne de discutat este dacă ar fi fost mai bine ca România să nu trimită trupe în Afganistan și Irak și, astfel, să evite repercusiunile unor atacuri teroriste. Personal am fost martor al groazei produse de actele teroriste care au avut loc la Paris la începutul mandatului președintelui Jacques Chirac, cînd Franța dorea să reînceapă experiențele nucleare în atolul Mururoa din Oceanul Pacific. Toate coșurile de gunoi de pe bulevardele pariziene erau acoperite cu capace sudate pentru a nu deveni locuri de amplasare a bombelor. Desigur, nu doresc nimănui să trăiască măcar un moment cu teama că o bombă s-ar putea să explodeze lîngă el. Pe de altă parte, mai devrezme sau mai tîrziu, România oricum va intra în circuitul conflictelor, care apar acolo unde populația de cult musulman depășește o anumită masă critică. În marea majoritate a „punctelor calde” de pe glob este implicată religia islamică în luptă cu alte religii, ca de exemplu: religia mozaică în Israel, religia budhistă în Cașmir sau Ceilon, religia creștină în Bosnia, Cecenia, Filipine sau Nigeria. Se poate spune că în toate aceste zone numărul credincioșilor islamici a depășit o anumită masă critică; în Filipine, aceasta are valoarea cea mai mică, de aproximativ 15 la sută din totalul locuitorilor.
Din acest punct de vedere, foarte interesant pentru noi, românii, este de urmărit ce se întîmplă în Franța, acolo unde numărul musulmanilor reprezintă cel puțin 10 la sută din totalul populației, iar religia islamică este a doua ca număr de credincioși, după religia creștină, la care sporul natural al populației musulmane, datorat noilor născuți și imigrării depășește cu mult pe cel al restului populației. Se poate anticipa că, în prima parte a acestui secol, există o mare probabilitate ca în Franța să aibă loc conflicte asemănătoare cu cele din Bosnia. În prezent, conflictul inter-religios din Franța încă nu a atins un grad critic, care să-l facă violent și distructiv. În prezent, acest conflict se manifestă, în special, în jurul problemei păstrării laicității statului francez, caracter căpătat după căderea Bastiliei. Astfel, s-a ajuns ca elevele care vin la școală cu broboada specifică cultului musulman să nu fie primite în incintă, argumentîndu-se că poartă un simbol religios. În replică, comunitatea musulmană cere ca elevele creștine să nu vină la școală cu simboluri ale apartenenței lor religioase, cum sînt broșele sub formă de cruciulițe. De asemenea, este foarte probabil ca, la sfîrșitul acestui secol, Franța să devină o republică islamică. Această presupunere se bazează pe faptul că islamismul fundamentalist nu concepe separarea religiei de conducerea statului. Chiar dacă nu se va ajunge la crearea Republicii Islamice Franța, conflictul inter-religios va măcina puternic societatea franceză în acest secol și va prezenta momente foarte dramatice. Parafrazîndu-l pe Louis Aragon, se poate afirma cu aceeași malițiozitate ca aceea a președintelui Jacques Chirac, atunci cînd a afirmat, în primăvara acestui an, că România ar fi făcut mai bine să tacă în problema irakiană că, în secolul XXI, Franța va deveni republică islamică sau nu va fi deloc.
Ca o concluzie, consider că este normal să se urmeze calea integrării în structurile europene și ale alianței trans-atlantice, care corespund, printre altele, cel mai bine dorinței de ieșire din sărăcie a majorității românilor, chiar dacă aceasta implică asumarea riscului de a transforma teritoriul României în teatrul de desfășurare a unor atacuri teroriste.
Prof. univ. dr. ing. Doru Ciucescu
Lasă un răspuns