Punctul pe „i”

De la bec la candelă!

S-a încetățenit, în lumea rurală, denumirea dată învățătorilor și profesorilor ca „lumină a satelor”. în perioada interbelică, alături de preot această categorie de slujbași constituia pătura subțire de intelectuali ai satului românesc, subțire la propriu dar și la figurat. Meseria de învățător, în cătunele lipsite de lumină electrică, era considerată ca o misiune de apostolat printre țăranii nevolnici, gîrboviți de taxe și impozite. Cazul „domnului Trandafir” se constituie în excepție față de starea materială precară a acestor intelectuali vitregiți de soartă.
Regimul comunist instaurat după 1945, odată cu venirea la putere a Guvernului doctor Petru Groza, după exemplul sovietic a pus accent pe lampa lui Ilici – introducerea curentului electric la sate, dar și pe revigorarea învățămîntului românesc, deoarece mare parte a țărănimii era analfabetă.
Chiar dacă Ceaușescu a fost etichetat ca megaloman, a urmărit totuși să fixeze specialiștii în mediul sătesc ordonînd construirea unor cochete blocuri de locuințe. După revoluția din 1989 o parte din aceste spații locative au fost cumpărate pe mai nimic de tot felul de indivizi care nu au nimic comun cu intelectualitatea satelor.
Căderea economiei românești a generat și căderile în lanț ale celorlalte sectoare ce funcționau din bugetul de stat.
Munca istovitoare și salariile mici, de o parte, dar și lipsa motivației de învățătură, pe de altă parte, au făcut ca mare parte dintre cadrele didactice calificate să-și caute refugiul în orașe ori să se încadreze în alte sectoare de activitate, mai bine plătite.
Ne paște flagelul analfabetismului. Cu mare greutate țăranii români mai acceptă ca odraslele lor să absolve mai mult de 4 clase, învățămîntul primar. A revenit zicala precum că „unui tînăr îi este suficient acolo 3-4 clase, să știe să citească și să socotească, că doar nu se face popă”.
Guvernarea actuală a procedat doar cu jumătate de măsură, în sensul că a fost bună inițiativa „cornul și laptele” pentru clasele I-IV, acțiune care a îmbunătățit cumva prezența la școală a celor mai săraci dintre elevi. Nu a făcut, însă, nimic pentru menținerea în învățămînt a unor cadre didactice cu înaltă pregătire și experiență, „golurile” fiind acoperite cu absolvenți de liceu. Aceștia nu au nici pregătirea pedagogică necesară, nici tactul necesar lucrului cu aluatul uman și nici condițiile necesare și suficiente procesului adecvat de învățămînt.
învățătorii și profesorii care încă mai slujesc la catedră, din dragoste pentru copii și pentru meserie, întîmpină greutăți insuportabile în crezul lor pentru modelarea omulețului preșcolar și școlar.
Naveta pe mijloacele de transport în comun este îngrozitoare, atît în privința condițiilor oferite de transportatorii auto și feroviari, dar și a costului piperat al biletului de călătorie sau abonamentului lunar. Se face navetă la distanțe de 70-80 km de domiciliu și chiar mai mari, ca de exemplu de la Oituz la Bacău.
După condițiile suburbane de călătorie, slujitorii școlii se izbesc de neputința sau indolența unor consilii locale privind decontarea cheltuielilor de transport, cu toate că Statutul cadrelor didactice obligă aceste autorități locale să deconteze cheltuielile în cauză.
Motive de neplată se găsesc suficiente, cînd normal ar trebui găsite mijloace bănești necesare pentru această categorie de navetiști.
Autoritățile județene și centrale sînt împovărate cu scrisori pe această temă, dar rezolvarea trebuie căutată tot în comună. Au fost înregistrate și acțiuni în instanțele judecătorești, care au obligat consiliile locale să plătească drepturile cuvenite navetiștilor.
Cadrele didactice nu au nici pregătirea, nici timpul să bată sălile justiției, iar sindicatul de ramură îi cuprinde doar pe cei care profesează în municipiul Bacău. Prin anumite artificii s-au formulat, totuși, acțiuni și pentru învățătorii și profesorii din unele comune.
E trist ca în perioada cînd iacubovii și hrebenciucii PSD acumulează averi colosale, un învățător din Fundu-Răcăciuni să primească 2,5 milioane de lei lunar și să fie obligat să plătească 800.000 lei pentru navetă. Ce îi mai rămîne lui? Ce ar face dacă nu ar locui împreună cu părinții?
Cozmîncii și pesedeii închiaburiți nu circulă cu autobuzul de Bacău – Bîrlad pînă la Ruseni sau Fundu-Tutovei din comuna Plopana, sau pînă la Lipova, ca să dăm doar două exemple. în diminețile de iarnă autobuzele vin în autogară înghețate bocnă și de-abia se încălzesc pînă la capătul traseului de la suflarea oamenilor, iar vara aceleași mijloace de transport devin cuptoare pe roți.
în timp ce premierul Adrian Năstase umblă ghiftuit prin orașe, cadrele didactice nu știu cum să împartă bruma de salariu pentru a mai trăi un timp. Cunoaștem multe cazuri de învățători și profesori care după 25-30 de ani la catedră au fost nevoiți să se pensioneze pe motive medicale, cele mai multe fiind de natură psihică. Ai noștri bravi parlamentari au stabilit salarii îndestulătoare judecătorilor și procurorilor sub motivul că lucrează sub stres cu oamenii, dar nu s-au gîndit nici măcar o clipă la învățătorii care lucrează cu pruncii oamenilor, pe care îi transformă din animal vorbitor în animal gînditor. Probabil parlamentarii în cauză au dormit și la orele de la școală, precum dorm astăzi în Parlament. Nu-și mai amintesc de învățătoarea care le-a ținut mîna cu creionul să deseneze linii și bastonașe. Iar peste toate acestea vine preabogatul premier și zice, pe gurița lui aurită, că ar trebui referendum național pentru a crește leafa dascălilor din învățămînt. Bravos Bombo, așa gîndire mai rar! Dar cînd ai scăzut de la plata datoriilor către bugetul național a tuturor iacubovilor din PSD de ce nu ai propus consultarea poporului?
în atmosfera tot mai apăsătoare din învățămînt, unde fel de fel de miniștri neaveniți au reformat-stricat ce încă mergea, dascălii sînt nevoiți să părăsească școala, cu toate că atunci cînd s-au hotărît să urmeze o formă de învățămînt pedagogic au visat să fie luminătorii micilor omuleți. încet-încet se stinge lumina satelor! Astăzi abia mai pîlpîie candela învățămîntului sătesc, mîine va fumega, și dacă nu se va găsi un ministru care nu adormit în bancă, să ia măsuri serioase de revigorare a învățămîntului, în general, și a celui rural în special, lumina satelor se va stinge. Și dacă lampa lui Ilici se poate repara în una-două zile, pentru reaprinderea luminii satelor vor trebui zeci de ani. Un învățător și profesor bun nu apar peste noapte, după o campanie electorală. (George TOPOLNIȚĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!