Punctul pe „i”

Terorism și multiculturalism

Imediat după ce s-a proclamat prăbușirea deplină și definitivă a comunismului într-un număr neprecizat de nefericite țări, armade de analiști și specialiști au sesizat că regimul abia (sau nu încă) trecut era brăzdat de o groază de -isme. S-a tras rapid concluzia că regimurile totalitare (corect: totalitariste!) au ca structură de rezistență un șir de -isme: socialism, comunism, fascism, marxism, leninism, stahanovism etc. etc. În consecință, orice text care conținea un cuvînt cu sufixul-ism (-ist) constituia dovada clară că era vorba despre un regim nedemocratic (totalitarist, extremist, dirijist). Bine, dar liberalism, individualism, egoism, pragmatism, capitalism sînt tot semne ale unui regim totalitar(ist)? Unii spun că da, alții susțin că nu. În fine, în democrație fiecare crede ce vrea…
Iluzia trecerii de la o societate bazată pe -isme la una nebazată pe -isme a durat extrem de puțin. Teoria conform căreia -ismele sînt apanajul bolșevismului și comunismului a suferit un eșec cît se poate de previzibil. Nu doar liberalismul și conservatorismul sînt dovezi că o societate liberă și echilibrată poate să folosească oricîte -isme dorește. Altfel, nu ar fi o societate liberă…
Pentru necunoscători precizez că democrația este singurul regim politic în care poporul suveran poate opta pentru dictatură. Scuze, am greșit! Corect ar fi spus că democrația este singurul regim politic din lume în care poporul suveran poate opta pentru democrație sau pentru dictatură. Asta, în timp ce în dictatură toată lumea votează pentru dictatură. De aici apare, logic, faptul că dictaturile au două șanse la una în raport cu democrația… Așadar, o democrație se construiește de două ori mai greu decît o dictatură. Or, principiul lui Maupertuis spune că orice acțiune umană se supune principiului eficienței, respectiv oamenii acționează pentru atingerea unor scopuri folosind mijloace cît mai puține. Deci, omenirea are o tendință principială și legică de a opta de două ori mai mult pentru dictatură decît pentru democrație…Împotriva acestui riscant trend activează marea majoritate a politicienilor, doar pentru a nu ceda tentației de a da curs lucrurilor care, aparent, sînt mai simple, mai ieftine, mai durabile. Aceasta, în condițiile în care libertatea de opțiune a oamenilor trebuie prezervată.
O temă des abordată de specialiști este aceea a relativismului moral și a multiculturalismului. Pe scurt, cele două teorii susțin că nu trebuie să ne cramponăm neapărat de o cultură anume, de vreme ce și culturile celelalte au dreptul la existență, iar în locul unor conflicte ucigătoare între culturi este preferabil melanjul cultural, mixul de valori și nu lupta totală pentru „valorile mele”. Desigur, ideal ar fi ca din fragedă pruncie oamenii să fie educați în spiritul „valorilor noastre”, și nu al „valorilor mele”. Aceasta este, în esență, teoria multiculturalismului, o filosofie a toleranței reciproce și a acceptării celuilalt fără a încerca să-i impui propriile tale valori și credințe. Opusul multiculturalismului este lipsa respectului față de semeni, față de valorile celuilalt, ba chiar încercarea de a-i impune celuilalt o credință, un set de valori, o cultură. Impunerea se face, de regulă, prin forță, iar forța (armata) este dovada slăbiciunii culturale, intelectuale și spirituale.
Pe scurt: opusul multiculturalismului este terorismul, în variile sale forme de existență. Rămîne ca poprul suveran să aleagă între cele două alternative. Dar nu este, oare, și multiculturalismul un alt -ism care duce cu gîndul la dictatură? (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!