Punctul pe „i”

Sănătatea este costisitoare, dar cine (mai) ține cont de costuri?

* Sănătatea nu are preț, dar are niște costuri…
* Un sistem de sănătate este cu totul altceva decît un sistem de medicină.
* Sistemul de sănătate este definit după modul în care se cumulează și se distribuie fondurile (banii) pentru sănătate. *Așadar, un sistem de sănătate este, prin excelență, unul economico-financiar și managerial.
* Cel care ține cont de costuri este un economist specializat în contabilitate.
* Ministeriatul este o funcție publică, de esență politică, ce presupune solide cunoștințe manageriale.

Scriu de 15 ani (și) pe teme de sănătate. Am pledat pentru trecerea la actualul sistem de sănătate bazat pe asigurări, deși atît medicilor cît și pacienților le era greu să precizeze care sistem era mai bun, îndeosebi din lipsă de informații. După introducerea actualului sistem, în 1999, medicina de familie a parcurs pasul de la sublim la ridicol prin manevre finaciare, mai exact prin politici financiare aplicate în sănătate de miniștrii care s-au succedat cu viteze amețitoare la cîrma acestui vital sector. Statisticile arată că sănătatea a cunoscut cel mai mare număr de miniștri și, desigur, cea mai mică perioadă de ministeriat pe cap de ministru. Desigur, fiecare ministru avea propria sa strategie de reformă, chiar dacă erau numiți de aceeași formațiune partidică. În consecință, o diagramă a evoluției și involuției mersului reformei în sănătate ar arăta ca un zig-zag derutant sau chiar năucitor. Au fost aplicate măsuri valabile pentru un corp profesional mai rafinat ca inserție socială decît a dovedit-o cel de la noi. Astfel, bugetele de practică pentru medicul de familie este (corect: era) exact ceea ce înseamnă bugetul total (neprecizat pe direcții de utilizare) alocat acum școlilor din preuniversitar. Rezultatul încercării de responsabilizare a medicilor de familie a fost dezastrous de ineficient pentru simplul motiv că atunci – ca și acum – cunoștințele de management financiar ale medicilor erau cvasinule. Totuși, de bine de rău, reforma segmentului primar de îngrijiri a avut loc, iar dacă personalul de specialitate din casele de asigurări și-ar fi făcut meseria/datoria acesta putea deveni performant și ar fi obligat și marele bolnav al sistemului de sănătate – ați recunoscut, este vorba despre spital – să se reformeze. Să nu uităm de rolul decisiv al Caselor de Asigurări de Sănătate în eficientizarea sistemului de sănătate. Teoria spune că rolul caselor de asigurări este unul care să IMPUNĂ furnizorilor de servicii medicale să le ofere asiguraților servicii de CALITATE, pe măsura clauzelor contractuale. În realitate, responsabilii medicali ai caselor de asigurări au făcut, adesea – adică nu în absolut toate cazurile: excepția confirmă regula – corp comun cu medicii furnizori, anihilînd însăși rațiunea de a fi a caselor de asigurări. Cu alte cuvinte, rolul medicului șef de la CAS era acela de a fi Garda medicală (aluzie la Garda financiară) în favoarea asiguratului. Acest rol de controlor „nesuferit” nici nu putea fi jucat devreme ce ministrul sănătății era mai receptiv la reclamațiile colegilor medici din spitale la eventuala încercare a medicului șef de la CAS de a-și face datoria și de a sancționa aspru orice abatere de la calitate…Lanțul trofic era: medic specialist furnizor de servicii – medic șef la CAS – director de spital – medic – ministru-medic. O eficientizare a acordării serviciilor medicale se putea face doar în cazul în care directorul de spital nu ar mai fi aparținut corpului medical (cu cotizație plătită la zi la Colegiul Medicilor). Un director de spital, manager de profesie și un ministru al sănătății nemedic dar cu reale calități de manager de sistem ar fi echilibrat cele patru verigi ale lanțului dominat – la ora actuală, ca și în sistemul sovietic – de medici membri ai aceluiași sindicat: Colegiul Medicilor.
Am rememorat aceste cîteva aspecte care au făcut ca o creștere de 5 ori a fondurilor alocate sănătății să ducă la crize financiare tot mai acute. Dacă fondurile alocate ar fi fost de 10 ori mai mari, gravitatea crizei ar fi fost, probabil, de două ori mai mare, ca eteris paribus. Dar, tocmai gravitatea crizei a obligat actualii guvernanți să procedeze la măsuri radicale: la cîrma ministerului a fost adus un economist, în timp ce la cîrma Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (pentru funcțiile de președinte și de director general) tocmai au fost instalați doi medici. După umila mea părere, posturile de ministru, de președinte și de director general al CNAS ar fi trebuit, măcar pentru cîțiva ani, ocupate de manageri profesioniști, plătiți doar după criteriile de performanță îndeplinite și nu după grile fixe de salarizare.
Un lucru bun s-a întîmplat deja: avem un ministru la sănătate economist de profesie (la fel ca cel din Olanda care ocupase, anterior, postul de ministru de finanțe), și un alt lucru bun se profilează la orizont: directorii de spitale vor fi – conform proiectului de Lege a spitalelor – manageri profesioniști și nu profesori de medicină. Țin, însă, să atrag atenția că un manager profesionist nu este, prin el însuși, cheia și soluția la toate problemele. Nu exclud posibilitatea ca lipsa de moralitate sau de competență reală și suficientă în domeniu să apară și la acei profesioniști, de unde nevoia auditării externe la toate instituțiile din sistemul de sănătate.
A scrie timp de 15 ani pe tema profesionalizării managementului în sănătate poate părea un efort sisific, dar a vedea că normalizarea are totuși loc înseamnă că efortul nu a fost deloc inutil.

Catinca Piper

P.S. Cred că nu este deloc întîmplător faptul că o universitate băcăuană pregătește, începînd din această toamnă, masteranzi în gestiunea resurselor în sănătate. Un alt început care conturează extinderea managementului profesionist în sănătate, cu speranța că și Ministerul Sănătății va renunța la actualul sistem sovietic de acordare de „competențe” în sistem închis. Poate și Ministerul Educației și Cercetării se va sesiza de faptul că instituțiile de învățămînt consacrate sînt subtilizate cu surogate academedice oferite „colegial” de persoane care nu au nici ele măcar autoritate recunoscută în domeniu. Un audit extern la nivelul „școlilor speciale” create de Ministerul Sănătății ar mai scoate la iveală o verigă slabă în lanțul trofic al sistemului de sănătate de la noi. cale să le ofere asiguraților servicii de CALITATE, pe măsura clauzelor contractuale. În realitate, responsabi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!