Punctul pe „i”

Revoluția responsabilizării

„Cine v-a lucrat aici? Doamne, ce iresponsabili! Și mai zic că-s meseriași. Niște criminali, dom’le, ahtiați după cîștig, nu se mai satură odată… Și-au bătut joc de dumneavoastră”. Este monologul oricărui „meseriaș” care nu poate dovedi cu nimic nivelul său (pretins) de calificare, care nu are chef de contracte ferme cu clauze riguroase și care aplică un singur principiu: cîștig cu orice preț! După această autoprezentare urmează un șir de autolaude, de garanții că el/ea nu face așa-ceva, că el/ea este printre cei mai buni, dacă nu cumva chiar cel/cea mai bun(ă)…Peste cîteva ore sau zile constați că lucrează chiar mai prost decît anteriorii. Te hotărăști, atunci, să nu mai cauți altul/alta, realizezi că toți sînt (cam) la fel și doar întîmplarea îți poate scoate în cale un meseriaș adevărat. Sau, dacă ești președintele țării și chelnerii te ignoră nu doar la preluarea comenzii, ci chiar la preluarea plății pentru consumație, atunci ai șansa să soliciți instituțiilor de profil să intensifice nivelul de pregătire și de perfecționare a tuturor prestatorilor de servicii, mai ales dacă aceștia pot contribui la o ameliorare a imaginii turismului românesc în fața turiștilor străini.
Unii exegeți într-ale năravurilor neamului nostru afirmă că sîntem prea slugarnici, că nu luptăm pentru a ne apăra drepturile sau că avem mentalitate de servitori supuși. Da’ de unde! Unde n-ar fi adevărat acest lucru! Acum, în era serviciilor, cei mai cîștigați vor fi servitorii autentici, cei care sar ca din arc la comanda clientului, care te fac să te simți superior fie și pentru simplul motiv că ai plătit pentru asta. Din păcate, psihicul românului este unul care expiază aroganță, superioritate cu orice preț, lentoare în mișcări – semn al iluziei că el este stăpîn aici. Străinul exploatator și care vrea să ne cucerească patria trebuie furat, înșelat, umilit și pus în poziție de inferioritate. Dar tot servicii sînt și cele care țin de activitatea publică, de administrație și de politici de partid. În mod firesc, aici slugărnicia față de cetățean ar trebui să fie primul criteriu de selecție pentru funcția publică. Dar stau, oare, astfel lucrurile la noi în „res publicae”?
Cred că nu trebuie analize ultrarafinate pentru a constata că exact același „modus operandi” se petrece și la celelalte structuri sociale: educație, administrație, viață politică. Nu am avut parte – de la constituirea statului român – de o clasă politică aptă să-și recunoască propriile limite și erori, adică una care să servească cu adevărat celorlalți semeni și nu să-și acopere greșelile cu faptele altora. Insuccesele guvernării se datorează anteriorilor, „greaua moștenire” fiind principala cauză a eșecului administrativ sau politic. Comuniștii au acuzat decenii în șir „greua moștenire” lăsată de burghezie: vînzarea de materii prime în loc de produse finite, ignorarea intereselor locale în favoarea celor străine (ignorare deliberată, dar contra-cost), sărăcie, mizerie, corupție etc. Guvernele imediat postdecembriste au acuzat regimul comunist de „greaua moștenire” lăsată: o grămadă de fier vechi care pretindea a se numi industrie, o agrigultură primitivă, blocuri insalubre pentru muncitori, sărăcie, lipsă de libertate etc. După „marea schimbare” din 1996, incompetența și lipsa meseriașilor politici și economici ajunși la putere (numărați ca fiind exact 15.000) s-a datorat „grelei moșteniri” pedeseriste, după care PSD-ul, cîștigător în 2000, a acuzat gravele erori ale predecesorilor lor. Credeam că 2004 ar fi putut însemna renunțarea la placa excesiv uzitată, dar nu a fost deloc așa: riscul de a nu fi primiți în UE la 1 ianuarie 2007 se datorează, desigur, erorilor pesediste, corupției generalizate și în general „grelei moșteniri” de la administrația precedentă. Cred că o adevărată revoluție în România va fi atunci cînd o administrație se va raporta doar la ea însăși, va compara doar ceea ce a propus în campania electorală cu ceea ce a reușit să realizeze și își va asuma responsabilitatea pentru ceea ce a făcut și ce nu a făcut, inclusiv pentru ceea ce a moștenit. Adică, să fie pe deplin responsabilă.

Catinca PIPERost deloc așa: riscul de a nu fi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!