Punctul pe „i”

Reformarea reformatorilor nereformați

Exact cu zece ani în urmă, o studentă de la o facultate de drept venise la o catedră de economie să i se echivaleze un examen. Era în preajma anului electoral 1996, anul în care urma să se facă prima schimbare reală de ștafetă și de culoare politică în România postdecembristă. Profesorul de economie, care tocmai „ispășise” primul an ca student la o facultate de drept, era plin de informații despre regimuri politice, structuri administrative și modalități de responsabilizare a aleșilor neamului. Ca urmare, o întreabă pe viitoarea juristă – la ora aceea, o studentă cu doar note de 10, deci o speranță a sectorului juridic ce urma să se reformeze – ce părere are despre votul uninominal. Cu aroganța celui care are deja nu doar notă la examen, ci și întreg viitorul asigurat, tînăra speranță s-a arătat deranjată de o asemenea posibilitate: „A! știu ce vreți. Vreți să mă convingeți că votul uninominal este mai bun decît cel pe liste de partid… Nu ține! Noi știm că așa ceva nu poate fi introdus în România. A! vreți recuzarea aleșilor și pedepsirea celor care promit și nu se țin de cuvînt! Utopii. La noi nu ține. Asta ar crea haos și instabilitate….”.
În condițiile în care România avea, atunci, „un președinte pentru liniștea noastră”, cred că nici juriștii-profesori nu îndrăzneau să propovăduiască altceva decît stabilitate, ordine, liniște, continuitate și conservarea structurilor existente. Dar toate astea ne-au costat enorm! Adică, studenții de atunci au ajuns, astăzi, mai exact – unii dintre ei, consilieri pe la partide sau chiar deputați sau senatori. Ei știu doar că votul uninominal nu este bun. La fel de bine știu că o structură legislativă unicamerală ar crea mari inconveniente profesioniștilor politici, celor care au devenit deputați sau senatori de profesie, singura lor grijă fiind perpetuarea sistemului care le permite și lor, bolovanilor legislativi, să stea cuminți și neîntrebați de nimeni pe (la) fundul apelor liniștite și adînci ale Parlamentului României.
Nu este o noutate să afirm că incompetenții și bine integrații în structuri mai mult sau mai puțin dubioase ale economiei nu doresc deloc nici o schimbare. Sau, ar putea spune aceștia, atunci, dacă tot vreți schimbare, mai adăugați o Cameră la bietul nostru legislativ, care este și așa supraaglomerat de diverse treburi… Ei agreează establishment-ul actual și nu vor să se reformeze. Exact la fel cum nici nu doresc să facă reforme autentice.
Uniunea Europeană, însă, nu ne poate primi cu asemenea structuri încremenite în proiecte cu iz populist, dar cu un puternic miros de interes personal. Aceste structuri greoaie, ineficiente și costisitoare au fost denunțate, cvasisimultan, culmea! de către președintele PSD și de către președintele României. Adică, de către cel mai puternic partid de opoziție din România și de către cel mai puternic președinte pe care l-a avut România vreodată. Puterea prezidențială, susținută de unul dintre partidele alianței aflate la putere (PD) și PSD-ul de opoziție vor reformarea unuia dintre cei trei piloni ai democrației: Legislativul însuși. Perfect bărbătesc, dar asta pentru că celor trei actanți le convine această schimbare. În esență, cu cît ești mai mic, dar ai deja o poziție cîștigată, cu atît ești împotriva schimbării. Partidele mici (PC, UDMR și PRM) vor pierde, cu siguranță, din voturi și din forța reprezentativă în instituțiile statului. Liberalii, în descreștere de popularitate, vor avea, probabil, rețineri serioase în fața acestui demers. Partidele, mici sau mari, nu-și vor mai putea permite să accepte să candideze pe listele lor pentru Parlament cîntăreți, sportivi care au notorietate, dar care, trimiși singuri în fața electoratului nu ar face decît să piardă voturi pentru partidele care i-au nominalizat. Veleitarii și tromboniștii de duzină vor fi eliminați mai repede chiar de către partide pentru simplul motiv că nu va mai fi loc (și) pentru așa faună.
În esență, votul uninominal este agreat de forțele politice care au în rîndurile lor personalități puternice, charismatice și cu vocație politică. Dacă vom putea selecta circa 100 de asemenea personalități, este evident că Parlamentul poate fi alcătuit tocmai din acestea, ceea ce va însemna un legislativ unicameral. Așadar, nu poți face una fără cealaltă!
În concluzie, uninominal și unicameral în structurile puterii vor face puterea și mai puternică, iar România ceva mai credibilă în plan extern. Chiar nu mai are importanță dacă cel care a lansat aceste provocări de esență reformatoare a fost președintele de țară Băsescu sau președintele de partid Geoană. Important este ca cetățeanul neturmentat, adică deștept(at) să iasă la referendum și să susțină o idee care nu este nici de dreapta, nici de stînga, ci este de o mare importanță pentru viitorul european al României.

Catinca PIPERi trei piloni ai democrației: Legislativul însuși. Perfect bărbătesc, dar asta pentru că celor trei ac

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!