Revoluția din 1989 (cît a fost, dacă a fost), a produs o oarecare vînzoleală a spiritelor și orgoliilor, dar a scos la suprafață și gunoaiele viiturii sociale.
Fără a încerca despicarea în patru a evenimentelor sîngeroase din acel Decembrie roșu, se observă cu ușurință că entuziasmul post-decembrist s-a stins ca o lumînare rămasă fără ceară, malaxorul social strivind pe cei care nu au reușit să se adapteze unor cerințe aprige. Pentru că trecerea de la socialism la capitalism este puțin mai delicată și nu încape în tiparele economiei burgheze.
La fel ca în proverbe, cei care s-au „trezit” devreme au ajuns „departe”. Mălai era suficient și dacă tot trebuia stins socialismul, „întreprinzătorii” au atacat mai întîi substanța – averea, urmînd ca mai apoi să se așeze pe ideologie.
Dezastrul economic este vizibil, băncile au fost devalizate, economia pusă pe butuci prin „privatizările strategice” la umbra comisioanelor consistente. Și uite așa au apărut „îmbogățiții de război”, mai la început fără culoare politică, banii neavînd miros, iar mai apoi replierea în partide și partidulețe, pentru oarece acoperire politică versus aparatul de represiune.
Românului de rînd, fie îi e teamă de Dumnezeu, ori din nepricepere a așteptat miracolul, dar și de această dată tot el s-a ales cu paguba.
Nu are nimeni pretenția să curgă lapte și miere, dar prăpastia între pătura subțire a miliardarilor și grosul poporului a atins cote alarmante, cu urmări imprevizibile, pentru că află tot românul că se poate trăi și fără muncă, din furat și ajutoare sociale.
Lupta ideologică se transformă în mascaradă politică între așa-zisele tabere ale „socialismului învechit” și „socialismului înnoitor”.
În fapt asistăm la o confruntare ideologică între interesele ciocoimii vechi și mai noua ciocoime, peste interesele majorității poporului român.
Românii asistă neputincioși (deocamdată) la transformarea politicii în troc electoral și bișniță ordinară, cînd fiecare din afaceriștii – parlamentari și neopoliticieni veroși nu știu decît două operațiuni aritmetice: adunarea și înmulțirea.
Instituționalizarea corupției a dat ciocoilor de tranziție un statut de oligarhie stăpînitoare, care prin mijloacele de influență trec peste pîrghiile puterilor de stat.
Că sistemul este aberant, rezultă și din faptul că neica-nimeni de pînă în 1989 au strîns în cîțiva ani mai mult decît generații de capitaliști din țările civilizate.
Grav este că și în țară și peste hotare situația este cunoscută, dar nu se întreprinde nimic pentru înlăturarea cancerului național, primejdie care pune în pericol chiar existența statală.
Această crevasă socio-economică a dus la fractura socială, ca prăpastie între îmbogățiții zilei și sărăcimea satelor și orașelor.
De peste veacuri, Eminescu ne tot spune „voi nu sînteți nimic în lume”. Și împăratul lui nu era așa hidos ca ciocoiul nostru, proletarii avînd însă în comun sărăcia.
După o vară atît de capricioasă se așteaptă o toamnă cu frisoane. (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns