Se pot aduce multe acuze Epocii Ceaușescu, dar învățămîntul de toate gradele se bucura de atenție, olimpicii noștri surclasînd elevi ai unor școli cu tradiție din lume.
Avem și astăzi unele rezultate la olimpiade, dar acestea se datoresc efortului extraordinar al unor elevi dotați, ajutați de profesori de elită și de familii care sacrifică totul pentru ca talentele să nu se sufoce.
Dacă înainte de 1989 mulți copii din mediul rural puteau pătrunde în învățămîntul de toate gradele, devenind absolvenți de facultate, astăzi dacă reușesc să termine patru clase, iar unii din ei sînt chiar dotați.
Sărăcia acută care s-a întins ca un cancer peste țară distruge și școala românească.
Nici elevii din orașe nu mai pot urma o formă de învățămînt superior pentru că părinții șomeri sau cu salarii mizere nu au posibilități să le asigure baza financiară.
Trist e că și cei care reușesc să absolve un colegiu sau o facultate nu reușesc să-și găsească un loc de muncă potrivit pregătirii și sînt nevoiți să efectueze munci necalificate atunci cînd nu reușesc să se bejenească peste hotare.
Majoritatea absolvenților de liceu țintesc părăsirea țării în speranța că vor găsi un loc de muncă în afară, mulți dintre ei capotează, intră în atenția polițiilor europene și sînt trimiși înapoi în țară.
Trebuie semnalat și aspectul îngrijorător în care se află cadrele didactice. Numărul profesorilor și învățătorilor calificați scade de la un an la altul. Salariile mizerabile și nemotivante duc la exodul spre meserii mai bine plătite, lucru grav pentru că un învățător sau profesor se informează în circa 10 ani.
Această categorie de slujbași plătiți din banul public a fost întotdeauna marginalizată, dar o situație disperată ca în ultimii ani nu s-a înregistrat nici chiar în vreme de război.
Clasa politică parșivă știe că intelectualul de la catedră se leagă sufletește de copii și școală, că nu va trece la mișcări extreme de revoltă. El, profesorul, e un om subțire, nu izbește cu pietre în geamurile Prefecturilor, pentru că atunci s-ar auzi pînă la Guvern.
În fiecare an au manifestat pașnic, cîteva zeci de dascăli pe sub zidurile Prefecturii și s-au limitat să interpreteze cîntece patriotice: „Ocrotește-i Doamne pe români!”
Se pare că paharul răbdării s-a umplut și pentru această categorie de vitregiți ai unei societăți în derivă.
S-au purtat negocieri la Guvern și într-una din seri s-a văzut pe sticla televizoarelor că din clădirea cu pricina ieșea și Viorel Hrebenciuc, alături de alți negociatori din partea Guvernului. Concetățeanul nostru își freca mîinile pe scările clădirii, afișînd la camerele de luat vederi acel veșnic zîmbet viclean. Considera că i-a aburit încă o dată pe liderii sindicali. Oare ce căuta Hrebenciucul la negocieri? Ce are el cu învățămîntul sau cu finanțele? O fi confundînd învățămîntul românesc cu Academia „Ștefan Gheorghiu”?
Parșivenia clasei politice se observă fără mari eforturi. S-au dublat salariile profesorilor din învățămîntul superior pentru că mai toți cocoțații în Parlament și Guvern au catedre la puzderii de facultăți din această gheboasă tranziție.
Este pentru prima dată în istoria învățămîntului românesc faptul grav pentru o țară ce se vrea în Europa civilizată, cînd deschiderea anului școlar a fost boicotată. O mare de cadre didactice a manifestat în fața Prefecturii. Ce poate face prefectul? Mai nimic. Raportează la Guvern.
Premierul, în mîrlănia (fără margini), se exprimă că ar trebui referendum național pentru creșterea salariilor profesorilor. Este cea mai tembelă idee rostită vreodată de un șef de Guvern. A devenit problema salarizării slujbașilor școlii atît de gravă că trebuie să se pronunțe țara prin Referendum?
Președintele țării îngăima, la „Starea Națiunii”, că problema este delicată pentru că dacă se alocă fonduri pentru profesori trebuie musai să le ia de la alt minister. Dar creșterea economică anunțată persuasiv în mass-media nu înseamnă și un plus financiar?
Zilele sumbre pentru învățămîntul românesc atestă că țara nu se află pe mîini bune. Este de neconceput ca din cauza unor iresponsabili efemeri ajunși la putere școlarii să nu poată începe anul școlar.
Acest paradoxal eveniment va atîrna greu la alegerile din noiembrie – decembrie.
Fie ca dascălii neamului să-și recapete și păstreze verticalitatea! (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns