Virtuți publice, vicii private
Puțini oameni se mai miră în ziua de azi de ce pe posturile de televiziune sau în adunările publice apar colecții întregi de mitocani. Dacă la „Procesul etapei” adunătura de mitocani a lui Ovidiu Ioanițoaia mai poate fi, încă, acceptată, cu „vedetele” ei, un „Pinalti”, un Gigi sau Ion Becali (deloc sfioși în a profera injurii neaoșe și cuvinte grosolane), la emisiunile cu „ștaif” și la talk-showurile specializate asemenea apariții sînt de-a dreptul șocante. Săptămîna trecută, Marius Tucă a invitat în direct pe Theodor Stolojan, apoi pe Traian Băsescu. Se vedea cu ochiul liber devierea spre roșu a ideologiei moderatorului, semn că Moscova mai este încă în putere și mai poate naște pui roșcați de tipul PUR, clociți din ouă pesediste. Oricîte virtuți publice ar afișa caracaleanul, încercarea (în bună parte izbutită), de a demonetiza două partide cu o audiență și așa destul de scăzută mi se pare o mitocănie greu de suportat. O zi mai tîrziu, intră în discuție noul Cod al muncii. Ministrul de resort, însoțit de Simona Marinescu, au provocat o polemică cu Norica Nicolai (PNL) și Dan Dumitrescu (PRM), retezîndu-le acestora din urma orice cuvînt la adresa legii „secrete” ouată de PSD. Trecem peste impolitețea pesedistă (ca să nu-i zicem altfel), pentru a vedea ce am înțeles noi „prostimea”. Mai întîi că dreptul la muncă este un drept care ți se dă cu forța pentru a binevoi să primești salariu. Dacă nu l-ai avea, n-ai munci, n-ai avea leafă și, în acest caz, te-ai putea ocupa în voie cu traficul de influență, cu abuzul de putere și te-ai îmbogăți cu cel putin șapte case, cît Nastase. Pentru dreptul omului de a fi rău informat nu luptă nimeni. Păi, gîndiți-vă dumneavoastră, de mic copil omul este obligat să învețe o mulțime de revoluții, fără să afle cine le-a furat. Și oricum, tot n-are ce face cu ele, fiindcă au eșuat de mult. Mai învață omul, degeaba, o mulțime de reguli gramaticale, vorbind tot în cacofonii, slenguri, locuri comune și înjurături. Cred și eu că înjurăturile sînt mai la modă ca oricînd, dacă treburile țării o țin tot hăisa, iar costurile vieții numai către șanț. Oricîte virtuți publice ar emana dinspre guvern, este de-ajuns să vă anunțăm, de exemplu, că pentru a nu fi prins că scumpește gigacaloria sau benzina la lumina zilei, le scumpesc peste noapte, apoi acordă amărăștenilor o minimă compensație pentru supraviețuire într-un apartament parțial încălzit, cu șobolani la subsol și insecte protestatare, care-și manifesta nemulțumirea ieșind grupat la demonstrații prin bucătării și debarale pline cu alimente de post, cum ar fi mucegaiuri, ciuperci și igrasie. Sau un alt exemplu: lumea așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă vor fi alegeri anticipate, ori nu. Pentru că țara are treabă și n-are timp să mai asculte demagogia mestecată toata ziua pe șabloane binecunoscute, de tipul „redresarea economiei hăcuită de corupție și comisioane”, „privatizarea întreprinderilor încă nefurate integral”, „smulgerea din rădăcină a birocrației în continuă creștere”, „reducerea impozitelor din ce în ce mai multe și mai apăsătoare” – fraze pe care omul le poate cumpăra cu kilul de la ziarele pro pesediste sau le poate lua pe gratis de la toate televiziunile obediente.
Date fiind viciile private ale guvernanților noștri (lăcomia, morga cu girofar, devalizarea băncilor comerciale, privatizările cu comision în coadă etc.), să nu ne mai mirăm că tendința lor spre mai bine devine pentru noi tot mai monstruoasă. În zadar ni se cere să nu ne pierdem speranța. Nu domnilor, n-o pierdem. O ținem acasa în original, plus trei copii xerox pentru orice eventualitate. Asta nu înseamnă că sîntem încîntați pe toată suprafața noastră sufletească cînd vedem cum se prăbușesc mai toate idealurile privitoare la un trai cît de cît civilizat și o societate mai bună și mai dreaptă, fără hoții pe la spate, justificate cu nerușinare pe față. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns