PUR ȘI SIMPLU

Noroc bun!…

Valeriu TRAIAN

Nu cred că poate fi ceva mai frumos, mai echilibrat și mai armonios decît să vezi, vorba românului „omul potrivit la locul potrivit”! Zilele trecute, un mare constructor de nave marine, mare patron al Șantierului Naval Constanța, a lansat la apă un gigant marin – un petrolier de peste 300 m lungime. Mare sărbătoare în portul Constanța, animație, muzici, aglomerație. Pe marele patron îl stăpîneau o emoție și o impaciență mai ceva ca pe d-l Goe așteptînd trenul pe peronul gării din urbea X.
Nimic mai firesc, nimic mai omenesc decît să ai emoții la un așa eveniment. Nu ne punem întrebarea, pe care și-o pun unii: că, de unde, adică de la cine o fi moștenit d-l Bosînceanu, patronul echipei de fotbal Farul Constanța, șantierele navale din cel mai mare port maritim al țării? Ce ne privește pe noi? O fi avut vreun bunic sau vreun unchi din serialul linia maritimă Onedin și l-o fi fitirisit cu o moștenire mai mare decît aceea pe care a făcut-o „hocus-pocus” cu un prieten al său pe care toată suflarea româneasca, de la Ion Iliescu și Petre Roman pînă la Gicuță din scutece, îl știe și de aceea nu îi mai spunem numele; căci, cum spunea Iorga, cîndva, în Parlamentul României vorbind despre un politician: „nu mai spun cum îl cheamă, dar dacă îi dau o palmă îi sare și celălalt ochi”.
Așadar, marele patron, industriaș naval, n-a uitat că într-o strînsă îmbrățișare cu năluca fostului dictator se afla prezumtivul dictator, marele său prieten, bătrînul lup de mare, fostul marinar, acum fără ocupație. Știindu-l fără treabă și amator de petreceri populare, l-a invitat să rupă sfoara și să lanseze tradiționala sticlă, pentru ca să vada cum se prelinge o șampanie franțuzească (ah, ce pagubă!) pe pieptul navei și s-o lanseze la apă. Zis și făcut. La locul ceremoniei erau toți angajații domnului Bosînceanu, vreo 3.000 de suflete, parte a familiilor lor, marinari din toate contingentele (știau ei cu cine se vor întîlni) și toți gură-cască din țară, veniți să-și procure bronzul litoralului românesc. Nici că se putea un loc mai potrivit pentru un om mai potrivit!
O fi vreo legătură fatală care-i unește pe cei ce lucrează în fundul pămîntului cu cei ce colindă largul mărilor, pentru că ambele categorii profesionale au un scurt și expresiv salut: „Noroc bun!”. Așa s-a întîmplat de s-a auzit de mai multe ori la strîngeri de mînă minero-marinărești: „Noroc bun, to’a’și!”, cu îmbrățișări și cu promisiunea fermă că în curînd: „Vom fi iarăși împreună, to’a’și!”. Semn bun, zîmbeau într-un dinte scepticii de pe margini, blestemați de zeul mărilor să se îndoiască fără încetare și de orice.
Nu vă mai spun ce-a urmat după lansare, pentru că le găsiți scrise de-a rîndul în reportajul din „Evenimentul Zilei”, scris între sughițuri de corespondentul special la Neptun, T. Ungureanu.nale au un scurt și expresiv salut: „Noroc bun!”. Așa s-a întîmplat de s-a auzit de mai multe ori

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!