Vasile PRUTEANU
Omenirea a aflat de multă vreme că americanii sînt cei mai mari inventatori. Ei au inventat rotația Pămîntului în jurul axei sale, lamele de ras „Gillette” și războiul din Golf ediția a II-a revăzută și adăugită, ajutați în bună măsură și de englezi. Chestia asta o știu de la un slăbănog deșirat, categoria VI-a de salarizare plus ore suplimentare, care mă pîndește zilnic de după un „zgîrie-nori” cu patru etaje, ca să mă informeze ce invenții au mai făcut americanii și ca să uit de riduri. Oltenii și țiganii -zice el – au inventat cățeaua de sub căruță, ca să-i muște pe americani de picioare pe aeroportul Kogălniceanu. Bine – îi zic eu – dar românii știi ce-au inventat? Nu știa. Păi, au inventat capra vecinului, durerea-n cot și într-un alt loc unde mi-e rușine mie să spun. Dar, mai presus de toate, au inventat un guvern și un parlament pesedist dotat cu cîteva viețuitoare uimitoare, la care nimeni nu s-ar fi putut gîndi vreodată. Să-l luăm, de pildă, pe Cozmîncă. Ăsta cum deschide gura aia cu colți de vampir, am senzația că mi-a și tras un șut în fund. Răstelile lui administrative nu țin de vremuri imemoriale, ci de mai încoace, de pe vremea „Împușcatului”, cînd răcnetul și demiterile din funcții nu se făceau după criterii raționale, ci după păreri, antipatii sau reclamații pe linie de partid și de stat. Manipulînd administrația publică conform învechitelor concepte, dar în condiții confuze de democrație, corupția și incompetența au infectat aproape întreaga viață socială, făcînd din existența cotidiană un calvar fără de sfîrșit. Sau s-o luăm, de exemplu, pe Puwaca cu perseverența ei de buruiană, pe care oricît ai prăși-o a doua zi va fi iar în picioare, verde și încăpățînată, contrazicîndu-ți orice efort. Firavii pași spre integrarea europeană a României, cu care se împăunează ministreasa, nu sînt datorați nici unui efort al Puwacii, ci împrejurărilor internaționale și interesului țărilor occidentale de a scoate din iadul comunist niște state cu tradiție istorică și cultură originală.
Adeseori privesc contrariat la Ecaterina Andronescu (fosta adjuncta a „Sinistrei lui soții”), cum călăuzește ea învățămîntul și cercetarea spre nicăieri, utilizînd în discursurile ei cuvinte mari, dar fără sens. Știm de mult că, în sine, cuvîntul nu înseamnă nimic. Cuvîntul pat nu este un pat și nu poți dormi pe el, iar din cuvîntul SALARIU nu numai că profesorii, învățătorii, educatoarele, micii funcționari și muncitorii de toate categoriile nu pot trăi, dar li se trag de la el niște stări și niște boli de care nu se pot vindeca cu tot dicționarul.
Dacă cineva urmărește cu atenție prestațiile publice ale altor miniștri, ale multor parlamentari și chiar a primului ministru va găsi revoltătoare și inutilă afirmația că „ridicolul ucide”. Cînd? Unde? A văzut cineva vreun om mort de ridicol? Dimpotrivă, ridicolul pare a fi cheia fericirii și a longevității politice, dacă te uiți în jur și vezi cîți oportuniști cu mentalități și apucături ridicole se scaldă în onoruri și prosperitate, bazați exact pe durerea-n cot a românilor. Și dacă tot am vorbit de „capra vecinului”, e bine să știți că e bună numai moartă în ograda privatizatului. Cel puțin așa o văd sindicatele roșii și noul Cod al muncii. Se zice că „există o limită în toate”. Din cauza asta se pun prea multe limite unde ar trebui să fie puține și nu se pune nici o limită acolo unde ar trebui să fie un munte de limite. Se pun limite și îngrădiri inițiativei particulare, strivind-o sub tone de impozite, taxe și amenzi usturătoare și nu se pune nici o stavilă hoției generalizate, abuzurilor de tot felul, traficului de influență și nici prostiei notorii. Cînd e criticat în presă vreun ministru pentru măsuri absurde sau afirmații nefondate, imediat PSD-ul face gît cu Gușă, contrazicînd pe cel ce dezvăluie abuzul sau prostia, sub pretextul că insului i-au fost scoase spusele din context și speculate în sens critic. Așa să fie? Iei spusele, te duci la context, le pui la loc și constați că sînt la fel de proaste ca și atunci cînd au fost smulse din context. Asta este practica politică cea mai vehiculată de partidul de guvernămînt, mai ales în confruntarea cu PD sau PNL. Nici vorbă de polemică de idei, de cavalerism în confruntarea de ideologii, ci o cețoasă meteahnă comunistă, conform căreia numai noi avem dreptate. Cel puțin așa răspunde de fiecare dată acel sinistru ministru al finanțelor, dl. Tănăsescu, cînd își motivează monstruoasele impozite puse pe orice inițiativa productivă sau afacere rentabilă. Încet, încet, prin nebăgare de seamă și durere-n cot am ajuns să fim cel mai impozitat stat din Europa. Nu-i de mirare că în România bugetele se formează exclusiv prin pauperizarea populației, adusă la starea de disperare și neputință. Taxele și impozitele aplicate săracilor sînt cele mai mari. Salariile plătite săracilor sînt cele mai mici, astfel că în loc să aducă bunăstarea în casele oamenilor, aceștia se văd obligați să-și care la serviciu pachețelul cu păcate, garnisite cu amărăciuni și sudalmi de toate nuanțele. Așa moare capra vecinului (care-i a noastră, a tuturor), iar pe cei aleși sau numiți în funcții publice îi doare-n cot de tot ce se-ntîmplă în „țara asta tristă, plină de umor”.
Lasă un răspuns