PUR ȘI SIMPLU Jaful de azi, dezastrul de mîine

Vasile PRUTEANU

S-a scris de nenumărate ori, s-a spus, s-au înfățișat imagini privitoare la jaful de proporții inimaginabile practicat în pădurile de pe întreg cuprinsul țării. Cuvintele repetate de sute de ori s-au demonetizat prin abuz și tind să sucombe în plictiseală, în fandoseală și semidoctism, atît timp cît urechile guvernamentale nu vor să audă, iar ochii nu vor să vadă nimic altceva decît interesul propriu, banul și averea personală. Cea a națiunii nu contează. Milioane de metri cubi de lemn sînt furate de mafia lemnului, căreia nimic nu i se opune și nimeni nu are curajul să stopeze scurgerea acestei bogății fundamentale a României, pentru că banii negri ajung în cele mai înalte sfere ale Puterii. Oamenii din structurile Puterii au devenit „funcții importante” și de la această altitudine nu se mai văd, decît ca prin ceață, marile afaceri păgubitoare pentru viața și viitorul acestei țări. Cînd devii „funcție” nu mai poți avea un comportament omenesc, ci doar moduri de funcționare, de aceea și poți fi manipulat sau întrebuințat ca un dispozitiv reglat să servească interesele unor mafii iresponsabile. Am ajuns să fim singura țară din Europa al cărei fond forestier scade cu o viteză amețitoare, cu consecințe incalculabile pentru generațiile următoare. România se află, ca teritoriu, prinsă în cleștele de foc al stepelor asiatice, care strîngîndu-se generalizează pustia. Sîntem tot singura țară europeană atinsă de deșertizare. În Moldova și în Podișul Mehedinților au apărut deja enclave deșertice, ca urmare a devastării nemiloase a pădurilor, a pășunatului abuziv și a inconștienței cu care se distrug, prin furt, însemnate suprafețe silvice. Ceea ce a mai rămas din pădurile noastre este slab, uscat, bolnav și – în plus – jefuit într-un mod bestial, cum nicăieri în Europa nu se mai întîmplă. Consecințele scapă de sub control și pot fi cu adevărat apocaliptice într-un viitor cît se poate de apropiat. Efectele au și început să apară: dereglări climatice, secetă îndelungată, caniculă ucigătoare, inundații devastatoare, alunecări dramatice de terenuri care pun în pericol viața oamenilor și construcțiile publice. Odată cu vagoanele încărcate cu bușteni în care pădurile noastre pleacă peste frontiere, pleacă și aerul copiilor noștri. Nu e doar o marfă, ci este apa, ozonul, oxigenul, clima, viața însăși a generațiilor viitoare, pe care marii mafioți, protejați de legile laxe și extrem de permisive, de oamenii Puterii le vînd la prețuri ridicole, practicate în țările bananiere. Privind suprafețele copleșitor de mari defrișate fără milă, s-ar părea că România este în război ecologic cu ea însăși, că pare hotărîtă să se autodistrugă din temelii. Dereglajele ecologice deja s-au generalizat din cauza subminării întregului areal forestier. Numai 1 – 2 % dintre pădurile noastre mai sînt, la ora actuală, păduri adevărate, etaloane ale ecosistemului. Numai 15 – 16% dintre arbori se mai pot numi vitali, neatinși de dăunători naturali, de insecte, ciuperci, de întreaga gamă fitopatologică. Cu toate acestea, încă mai avem norocul să deținem păduri de la nivelul mării pînă la 1.800 metri altitudine, privilegiu pe care nici o altă țară din lume nu o are. Dar, jaful care se comite și care depășește orice limită conduce la distrugerea din temelii a acestor ultime sanctuare naturale inestimabile. Sîntem pe cale să pierdem cea mai importantă bogăție a țării. Ori, trebuie știut că nu există pierdere comparabilă cu aceasta prin consecințele ei, care vizează viața însăși și conturează dezastrul de mîine în care vor trebui să trăiască generațiile viitoare. Putem aprecia că teritoriul nostru nu va putea suporta, în următorii 50 de ani, mai mult de 5 – 8 milioane de locuitori.

Din cauza secetei, România importă acum, anual, un milion de tone de grîu din Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova și din țările fostei Jugoslavii. Gîndiți-vă că noi eram în trecut socotiți grînarul Europei, un stat cu o producție agricolă apreciabilă. Nu atît neputința țăranilor de a produce cereale este cauza scăderii dramatice a cantităților necesare de grîu, porumb, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, soia etc., pe cît este de vinovată nepăsarea și superficialitatea cu care oamenii de decizie politică privesc silvicultura. Faptul că nu se întreprinde nimic pentru contracararea acestei jefuiri fățișe și de proporții, mă face să cred că interesele mafiote domină asupra interesului național. Politicienilor nu le pasă de viitor, ci numai de momentul de față, fiind preocupați de propria lor bunăstare, care, în final, ne va costa extrem de scump. Conștiința față de generațiile viitoare pălește cînd e vorba de miliardele încasate pe loc. Singura speranță de salvare ar fi adoptarea legilor dure ale Uniunii Europene, dacă acestea nu vor veni prea tîrziu, cînd nimic nu se va mai putea face.