ATLETISM: Pentru atleții băcăuani, etapa de Grand Prix desfășurată la sfîrșitul săptămînii trecute în București a fost una plină de reușite, în pofida unor condiiții metorologice nefavorabile, vînt și ploaie, care au avut influență zdravănă asupra performanțelor sportivilor. Majoritatea sportivilor băcăuani, mai mult sau mai puțin cunoscuți, au ieșit în prim-planul întrecerilor desfășurate în sistem „open”, cu sportivi de la diferite categorii de vîrstă, seniori, tineret, juniori I, II și III pentru care nu s-au făcut clasamente separate.
Astfel Mihaela Melinte a ocupat locul I la aruncarea ciocanului, cu 70.34 metri. Sergiu Ursu, și el elev al antrenorului emerit Teodoru Agache, s-a clasat tot primul la aruncarea discului (62.73 metri, record personal), în fața rivalului său Ionel Oprea (Arad), și al doilea la aruncarea greutății (19.71 metri, record personal). El se anunță, de ceva vreme, ca pricipal candidat la titlul de cel mai bun discobol al României. De asemenea, la aruncarea ciocanului, Alina Joacăbine s-a clasat pe locul al treilea.
Alergătorii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Alina Rîpanu a cîștigat proba de 800 de metri cu timpul 2:04.13 și s-a clasat a doua la 400 metri (54.31 secunde), reușind cele mai bune performanțe pșersonale în acest an. Tot la 800 metri, Larisa Arcip, o altă atletă legitimată la Sport Club Municipal Bacău, s-a clasat pe poziția a III-a cu timpul 2:07.83. Sprinterul Adrian Guianu, proaspăt legitimat la SCM Bacău, s-a clasat al doilea la 100 metri plat (10.66 secunde) și al treilea la 200 metri plat, el avînd ca obiectiv imediat cucerirea medaliilor de aur în probele amintite la campionatele naționale.
Performanțe deosebite au realizat Andreea Pătrașc (junioară III !, antrenor Maria Hagimă) la 800 de metri, 2:12.65, record personal, cu care și-a cîștigat dreptul de participa la campionatul mondial de juniori II din Canada, Cătălin Cîmpeanu (antrenor Cristi Nemțeanu) – recorduri pesonale la 100 și 200 metri plat (n.r., component al lotului care va reprezenta România la campionatele europene de juniori de la Tampere – Finlanda) și Ciprian Nițoi (antrenor Costel Sava) – record personal la 800 metri (1:52.21), semifondist care se descurcă bine și la 1500 de metri (3:55.01 la cocursul din București). Alți doi juniori care au atras atenția sînt Vlad Hermeziu și Carmen Răileanu, ambii cu baremurile de participare realizate pentru campionatele naționale de juniori I și tineret în proba de 5000 metri. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns