Quo vadis?

Educația morală

* mlădiță paideică altoită pe o tulpină sociologică (Concepția pedagogică a lui Émile Durkheim)

Gînditorul francez Émile Durkheim (1858 – 1917), cunoscut mai mult ca sociolog, are contribuții remarcabile și în domeniul pedagogiei. Interesul lui pentru știința educației îl recomandă, încă din anul 1887, pentru a deveni profesor la Facultatea de Litere a Universității din Bordeaux, unde a predat un curs de pedagogie, de mare audiență. Mai apoi, începînd din 1902, la Sorbona, va preda pedagogia și sociologia. Dintre cercetările efectuate, de referință în domeniile pedagogiei și sociologiei, amintesc: „Determinarea faptului moral” (1906), „Formele elementare ale vieții religioase” (1912), „Educație și sociologie” (1922), „Educația morală” (1923), „Evoluția pedagogiei în Franța” (1938) și „Lecții de sociologie” (1950).
Intenția lui Durkheim a fost să dea pedagogiei o mai solidă fundamentare științifică. Și, întrucît era stăpînit de convingerea că în centrul științelor sociale trebuie situată sociologia, rezulta că cercetarea fenomenului educației trebuie făcută în perspectiva conexiunilor cu celelalte fenomene sociale. Altfel spus, ca reacție la teoriile pedagogice individualiste, care considerau că educația trebuie să pornească de la individ, a apărut ideea că factorul principal al dezvoltării umane îl constituie societatea. Așa se face că s-a impus așa-numita pedagogie socială, destul de influentă în prima jumătate a secolului al XX-lea, avîndu-l ca principal reprezentant pe Durkheim. Mai direct spus, pe tulpina convingerilor sale sociologice, Durkheim a altoit o concepție pedagogică menită să slujească, în primul rînd, educația morală. încercarea s-a dovedit destul de inspirată și de mare actualitate, chiar și în prezent, întrucît pornește de la o analiză pertinentă a raportului dintre individ și societate. Aceasta înseamnă că noutatea lui Durkheim, față de doctrina kantiană, ori față de viziunea utilitaristă este, în primul rînd, de ordin metodologic, prin propunerea de a se porni de la faptele sociale, fapte care dezmint postulatul că există o educație ideală, perfectă, valabilă pentru toți oamenii.
Pentru înțelegere trebuie să pornim, deci, de la esența concepției sale sociologice. O concepție în centrul căreia stă ideea că există o realitate socială „sui generis”, anterioară oricărui individ. Potrivit convingerii lui Durkheim, societatea este un fenomen autonom, diferit de suma indivizilor ce o compun, cu capacitate de a se autodetermina prin intermediul educației. Individul este un derivat al socialului, un produs al faptelor sociale, care îl constrîng să devină într-un fel sau altul. Esența societății rezultă din ansamblul fenomenelor de interacțiune care conduc la solidaritatea socială. Iar solidaritatea se realizează în funcție de idealul societății, inevitabil de natură morală. Rezultă că orice reformă socială implică o evoluție în ce privește idealul moral. Dacă o societate este în criză, atunci este vorba în primul rînd de o criză morală. Iar ieșirea din criză presupune realizarea solidarității sociale prin normarea tuturor acțiunilor oamenilor, adică prin impunerea normelor morale de conviețuire socială. Funcția faptului moral este aceea de a asigura realizarea solidarității sociale. De aceea, pedagogia lui Durkheim este dezvoltată, cu precădere, ca o teorie a educației morale. Interesantă este și viziunea morală a sociologului francez, întrucît încearcă să îmbine două perspective contradictorii, respectiv una care leagă morala de datorie, cu alta care asociază morala cu plăcerea. Din această combinație, gînditorul derivă ideea că esența moralei este de natură socială, astfel că individul, pe de o parte, resimte experiențele sale morale ca datorie, întrucît societatea este mai puternică decît el, iar pe de altă parte le resimte ca plăceri, întrucît el este o parte a societății, ceea ce înseamnă că slujind societatea se slujește pe sine.
Asociind aceste premise, de natură sociologică și morală, care conferă sarcini majore educației, Durkheim se arată nemulțumit de realizările pedagogiei. Este vorba de o nemulțumire principială, întrucît este convins că educația concretă, care se realizează la un moment dat, nici nu constituie obiectul pedagogiei. Pedagogia nu-și propune să explice starea trecută ori cea prezentă a învățămîntului, ci să formuleze precepte, speculații de conduită pentru viitor. Ea nu urmărește să cerceteze ceea ce este dat, ci să determine ceea ce „trebuie să fie” în învățămînt. De aceea, sociologul francez propune o nouă disciplină, pe care o numește „știința educației”, menită să cerceteze modalitatea practică în care se face educația. Atenția științei educației ar trebui îndreptată către următoarele aspecte: a) sistemele de educație existente în fiecare țară sau epocă; b) explicarea tipurilor de educație și c) instituțiile pedagogice și felul în care acestea funcționează. în acest sens, în lucrarea „Educație și sociologie” (apărută în limba română la Editura Didactică și Pedagogică în anul 1980), Durkheim scrie: „Pentru evitarea confuziei, trebuie deci să distingem cu grijă două feluri de speculații cu totul diferite. Pedagogia este cu totul altceva decât știința educației”.
Rezumînd, trebuie să reamintesc perspectiva sociologică și pe cea morală, pe care Durkheim le extinde asupra educației. în aceeași lucrare, el definește astfel educația: „Educația este acțiunea exercitată de către generațiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viața socială. Ea are ca obiect să provoace și să dezvolte la copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale și morale, pe care le reclamă de la el atât societatea politică în ansamblul ei, cât și mediul special căruia îi este cu deosebire destinat”. Această educație, prin componenta sa preponderent morală, constituie un mijloc eficient de socializare. Ea constituie un deziderat, în viziunea gînditorului francez, chiar dacă presupune sacrificarea unor înclinații personale ale individului în favoarea cerințelor comunității. (Ștefan MUNTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!