~2 min lectură 1 comentariu

R. Moldova: Comuniştii înving la toate capitolele în alegerile locale (Corespondenţă Agerpres)

Redacția Ziarul de Bacău

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a înregistrat cele mai bune rezultate la alegerile locale de duminică din Republica Modova, potrivit ultimelor rezultate preliminare anunţate de Comisia Electorală Centrală.

Comuniştii au obţinut aproape 37% din voturile pentru consiliile raionale şi municipale, în comparaţie cu ceva mai mult de 34 la sută la localele din 2007. Ei au scăzut totuşi puţin la alegerile pentru consiliile locale – 29,5% în comparaţie cu 33% în 2007. Formaţiunea a acumulat şi 30% din voturile pentru primarii localităţilor. Comuniştii vor deţine numărul cel mai mare de consilieri raionali în cel puţin şase din cele 32 de raionae, precum şi în consiliile municipale Chişinău şi Bălţi. Pe de altă parte, la alegerile din 2007 Partidul Comuniştilor a obţinut cel mai mare număr de mandate în toate cele 32 de consilii raionale, dar acum a reuşit să-şi păstreze prima poziţie doar în 20 de raioane.

Partidul Liberal Democrat a obţinut peste 20% din voturile pentru consilii şi aproape 20% pentru primari. Aceasta a fost prima participare a liberal-democraţilor la alegeri locale. Partidul Democrat aproape şi-a dublat rezultatele obţinute în 2007 şi a acumulat 15% din voturi în consiliile raionale, 19% în cele orăşeneşti şi săteşti şi peste 16% din voturile pentru candidaţii la primar. Partidul Liberal a avut o creştere şi mai spectaculoasă, de aproape zece ori. De la mai puţin 2% din voturile pentru consilii, obţinute în 2007, la 16% pentru consiliile raionale şi 12% pentru cele orăşeneşti şi săteşti în prezent.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, primarii a 645 de localităţi din cele 898 au fost aleşi din primul tur. În 253 de localităţi, pe data de 19 iunie, va fi organizat turul al doilea.

În trei localităţi, candidatul la funcţia de primar a obţinut 100% din voturile valabil exprimate, iar într-un sat lista de consilieri din partea unui partid politic a acumulat 100% din voturi. Aceasta s-a întâmplat deoarece nu au existat contracandidaţi. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. r
    razvan
    8 iunie 2011, 14:28
    0

    Nu este adevarat caci 80% dintre primari sunt ai partidelor democrate. pcrm are mai putine voturi, si lumea s-a polarizat. In Republica Moldova partidul comunistilor este votat de catre minoritati in proportie de peste 80% la care se aduga oamenii saraci si disperarea oamenilor. Dar partidele pro-romanesti si pro-europene intotdeauna au castigat mai mult de 50%. Tara se afla de facto sub infleunta ruseasca care nu vrea si nu poate sa dezvolte Republica Moldova. Noi romanii trebuie sa ne bucuram ca suntem in UE, NATO si avem sansa unei vieti decente, poate chiar bune.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.